X

Ambasadorul nord-coreean dispărut la Roma ar trăi bine-merci în Coreea de Sud

Fostul ambasador ad interim al Coreei de Nord în Italia, de unde dispăruse în 2018, s-a refugiat în Coreea de Sud, a confirmat miercuri un deputat sud-coreean, transmit AFP şi Yonhap, potrivit agerpres.

Diplomatul Jo Song Gil şi soţia sa dispăruseră în noiembrie 2018, exact înainte de expirarea mandatului. S-a vehiculat atunci că urma să ceară azil într-un stat terţ, sub protecţia guvernului italian şi a altora.

Citeşte şi: Guvernul minoritar al lui Trudeau supravieţuieşte unui vot din parlamentul canadian

Fiica minoră a diplomatului a fost repatriată în Coreea de Nord în februarie, potrivit Ministerului italian de Externe.

De la sfârşitul războiului din Coreea (1950-1953), peste 300.000 de nord-coreeni au fugit de represiunea şi de foametea din ţara lor pentru a se instala în Sud, potrivit cifrelor oficiale de la Seul.

Imensa lor majoritate au trecut clandestin frontiera cu China, mult mai poroasă, după care au ajuns în Coreea de Sud via o ţară terţă.

Soarta lui Jo rămăsese până acum un mister. Informaţii despre fostul diplomat au apărut marţi seară, când un deputat al principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud a scris pe Facebook că Jo a intrat în ţară anul trecut şi se află sub protecţia guvernului.

Dl Jo ‘a sosit în mod voluntar în Sud în iulie anul trecut. El îşi exprimase în mod repetat dorinţa de a veni în Coreea de Sud’, a confirmat miercuri Jeon Hae-cheol, responsabil al comisiei parlamentare pentru serviciile de informaţii.

Jo a dorit ca sosirea sa să rămână secretă pentru că ‘îşi făcea griji pentru familia sa rămasă în Nord’, a explicat Jeon, citat de agenţia Yonhap.

Citește și : Navalnîi îl critică dur pe Gerhard Schroeder: ‘Apără criminalii şi ia bani de la Putin!’

Jo Song Gil este responsabilul nord-coreean de rangul cel mai înalt care a fugit în Sud după anul 1997, când Hwang Jang Yop, mentorul ideologic al liderului nord-coreean de atunci, Kim Jong-Il, s-a îmbarcat de la Beijing spre Seul.

Misiunea diplomatică de la Roma este una importantă pentru Phenian, pentru că gestionează relaţiile cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), al cărei sediu se află în capitala Italiei.

Jo fusese numit la post la Roma înainte de a deveni ambasador ad interim în octombrie 2027, după ce predecesorul său Mun Jong Nam fusese expulzat din Italia în semn de protest faţă de un test nuclear al Phenianului.

Tags: ambasadorCoreea de NordCoreea de SudHwang Jang YopitaliaJeon Hae-cheolJo Song-gilroma
Categorii: Externe