Ambasadorul rus la Atena acuză Grecia că ‘dezamăgeşte’ Moscova

Publicat:

Ambasadorul rus la Atena a criticat vineri guvernul grec, acuzându-l că “dezamăgeşte” Moscova, pe fondul unei dispute bilaterale privind integrarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în NATO, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Andrei Maslov a postat patru mesaje critice în limba greacă pe contul de Twitter al ambasadei, în urma anunţului din 11 iulie privind expulzarea de către Atena a patru diplomaţi şi unor personalităţi ruse.


Citeşte şi: 11 oameni au murit după scufundarea unui vapor turistic în SUA

Grecia i-a acuzat pe aceştia că au încercat să intervină pe lângă dreapta naţionalistă şi mediile ortodoxe pentru a sabota acordul încheiat la jumătatea lunii iunie între Atena şi Skopje pentru a rezolva disputa dintre ele veche de 27 de ani privind utilizarea numelui Macedonia.

Acest acord a permis NATO să invite la 12 iulie fosta republică iugoslavă să deschidă negocierile pentru aderarea la Alianţă.

“Acţiunile părţii elene din acest an (…) au devenit o dezamăgire pentru noi”, a scris ambasadorul, după ce a notat că “ultimii ani au marcat un apogeu inedit” în relaţiile bilaterale.

Ministerul rus al Afacerilor Externe s-a limitat iniţial să reacţioneze la expulzarea diplomaţilor anunţând “luarea unor măsuri reciproce”, în timp ce Atena a subliniat că acest caz nu pune sub semnul întrebării prietenia tradiţională greco-rusă.

Dar tonul s-a înrăutăţit cu noi declaraţii ale unei purtătoare de cuvânt a ministerului rus, care a deplâns miercuri, potrivit presei greceşti, că Atena a cedat la o “provocare antirusă”.

În continuare, agenţia rusă Tass a anunţat joi amânarea sine die a unei vizite la Atena planificate la toamnă a şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Citeşte şi: Moscova cere ajutor online pentru rusoaica arestată în SUA

La rândul lor, joi seară surse guvernamentale elene au subliniat că această vizită a fost programată la cererea Rusiei şi că Lavrov este binevenit în ţară.

Cu o zi înainte însă, Ministerul grec de Externe şi-a exprimat iritarea, acuzând partea rusă de “lipsă de respect” şi respingând ca “afirmaţii nefondate” teza potrivit căreia Atena ar fi acţionat sub presiunea unor terţe ţări.

Grecia şi-a continuat politica tradiţională faţă de Rusia sub guvernul de stânga al lui Alexis Tsipras, subliniind mai ales necesitatea ca UE să menţină legăturile cu Moscova.

În ultima criză dintre UE şi Moscova, provocată de otrăvirea în Marea Britanie a fostului agent dublu rus Serghei Skripal, Atena nu s-a alăturat expulzărilor de diplomaţi ruşi ordonate de mulţi dintre partenerii săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.