Ambasadorul Rusiei în Afganistan se întâlneşte cu un lider al talibanilor

Publicat:

Rusia va evacua o parte din cei aproximativ 100 de angajaţi ai ambasadei din Afganistan, a declarat luni Zamir Kabulov, reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru Afganistan, la postul de radio Eho Moskvî, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Oficialul a mai spus că ambasadorul Rusiei în Afganistan, Dmitri Jirnov, se va întâlni marţi cu un reprezentant al talibanilor şi va discuta despre securitatea misiunii sale diplomatice din această ţară, relatează şi AFP.


De asemenea, Kabulov a precizat la acelaşi post de radio că Rusia nu se va grăbi în ceea ce priveşte recunoaşterea sau nerecunoaşterea noului regim din Afganistan. Moscova va urmări îndeaproape acţiunile acestuia şi apoi va lua o decizie, a spus el. 

Citeşte şi: Victoria talibanilor în Afganistan TERFELEŞTE profund imaginea Americii – Black News

Citeşte şi: Serbia autorizează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 – Black News

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei

Un trib care nu a avut contacte cu exteriorul a ieșit din pădurea din Amazon în căutarea hranei Un trib care nu a avut contacte...

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența

O turistă care a mimat un act sexual cu statuia lui Bacchus a stârnit scandal la Florența O turistă fotografiată în timp ce mima un...

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF)

Prima cartografiere 3D a inimii până la scară celulară (ESRF) Cercetători au realizat prima imagine 3D a două inimi umane, una sănătoasă şi cealaltă bolnavă,...

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu ‘orice’ preşedinte al Statelor Unite

Lavrov: Rusia este dispusă să coopereze cu 'orice' preşedinte al Statelor Unite Rusia este dispusă să coopereze cu ”orice” preşedinte al Statelor Unite ”pregătit să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.