Ambasadorul Rusiei la Berlin: Germania a depăşit ‘linia roşie’ livrând arme grele Ucrainei

Publicat:

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Berlin, Serghei Neceaev, a criticat din nou Germania pentru că a livrat arme grele Ucrainei, în timp ce Kremlinul se află sub presiunea de a opri contra-ofensiva ucraineană, informează luni dpa, potrivit agerpres

“Livrarea de arme letale regimului ucrainean – care sunt folosite nu doar împotriva soldaţilor ruşi, ci şi împotriva populaţiei civile din Donbas – este o ‘linie roşie’ pe care guvernul german… nu ar fi trebuit să o depăşească”, a declarat Neceaev într-un interviu pentru cotidianul rus Izvestia.


Citește și : Ucraina spune că războiul cu Rusia a intrat în a treia etapă

Ambasadorul rus s-a referit în interviul său la “responsabilitatea morală şi istorică” a Germaniei “pentru crimele naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

În contextul crizei din Ucraina, guvernul german a distrus fostele sale bune relaţii cu Rusia şi a subminat procesul de reconciliere istorică dintre popoare, a spus Neceaev.

Ambasadorul rus a negat că Germania ar putea avea un rol de mediere în a ajuta să se pună capăt conflictului, descriind Berlinul drept una dintre principalele forţe ce se află în spatele politicii de sancţiuni împotriva Rusiei.

Rusia a declanşat o invazie asupra Ucrainei vecine pe 24 februarie. De atunci, guvernul german a livrat Kievului echipamente militare şi muniţii, precum şi tancuri antiaeriene, dar s-a abţinut să livreze avioane de luptă sau să aprovizioneze direct Ucraina cu tancuri de luptă, după cum cere ea.

Berlinul a invocat de asemenea istoria sa din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial drept unul dintre motivele care o determină să acţioneze cu relativă precauţie atunci când e vorba să livreze vreunei ţări arme ofensive şi grele.

Afirmaţiile lui Neceaev survin în timp ce forţele militare ucrainene continuă să avanseze în teritoriile altădată ocupate de armata rusă, în special în nord-estul Ucrainei.

Citește și : Regele Charles al III-lea: ‘Regina Elizabeth a fost un model. A arătat un exemplu de altruism pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al vostru, sunt hotărât să-l urmez cu credinţă’ (VIDEO)

În timp ce contra-ofensiva ucraineană câştigă teren, se fac auzite tot mai multe apeluri pentru ca Germania să livreze direct Kievului tancuri de atac Leopard.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni că “Germania nu va fi singură dacă se va ajunge la această chestiune”. Berlinul este în strânsă legătură cu aliaţii săi cu privire la ce fel de arme să livreze Ucrainei, a spus purtătoarea de cuvânt-adjunct a guvernului german, Christiane Hoffmann.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un avanpost al armatei ucrainene...

Cererea ca infanteriști marini ucraineni să fie antrenați în România, aprobată de Parlamentul de la București

Cererea ca infanteriști marini ucraineni să fie antrenați în România, aprobată de Parlamentul de la București Plenul Parlamentului a votat marți solicitarea președintelui Iohannis pentru...

Mark Rutte: Locul Ucrainei este în NATO

Mark Rutte: Locul Ucrainei este în NATO Mark Rutte şi-a început marţi prima zi la conducerea NATO reafirmând cu forţă susţinerea Ucrainei de către Alianţă...

Rusia bate recordul de drone Shahed lansate în Ucraina într-o lună

Rusia bate recordul de drone Shahed lansate în Ucraina într-o lună Rusia a lansat în luna septembrie împotriva Ucrainei 1.339 de drone kamikaze iraniene Shahed,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.