X

Ambasadorul slovac în Belarus cere RETRAGEREA din post

Ministerul slovac al Afacerilor Externe a confirmat miercuri seara târziu că ambasadorul slovac în Belarus, Jozef Migas (foto), a cerut să fie retras din post, în urma unei controverse legate de decizia sa de a participa comemorarea, la Minsk, a încheierii celui de-al doilea Război Mondial, transmite joi agenţia TASR, potrivit agerpres.

“Ambasadorul Migas a solicitat să fie eliberat din post. Totuşi, MAE slovac respinge ferm afirmaţiile sale în sensul că a fost obiectul unei campanii purtate împotriva lui. Ambasadorul a încălcat principiile de bază ale comunicării cu superiorii ierarhici, prin aceea că nu s-a consultat în legătură cu participarea sa la comemorările de la Minsk, în pofida coordonării cu delegaţia Uniunii Europene”, a explicat ministerul într-un comunicat citat de TASR.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

MAE slovac a menţionat că Slovacia a omagiat victimele belaruse ale războiului în două moduri, prin invitarea ambasadorului belarus la festivitatea comemorativă organizată de minister la 7 mai şi printr-o scrisoare personală adresată de premierul slovac Igor Matovic (OLaNO) omologului său din Belarus.

Ministerul a mai notat în comunicat că a aflat de participarea lui Migas la eveniment doar ulterior, din presă, adăugând că apreciază motivaţia demisiei sale ca fiind “exprimarea unei poziţii politice faţă de noul guvern slovac”.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

La Minsk, preşedintele Aleksandr Lukaşenko, adesea considerat ultimul dictator al Europei şi care a calificat în repetate rânduri pandemia de COVID-19 drept “psihoză”, a declarat că parada de 9 mai nu va fi anulată indiferent de situaţie.

Noul guvern slovac condus de Igor Matovic a obţinut la 30 aprilie votul de încredere al parlamentului de la Bratislava. Coaliţia de centru-dreapta pe care o conduce Matovic a fost formată în urma alegerilor legislative din 29 februarie, înlăturând de la putere formaţiunea social-democrată SMER care a condus Slovacia 12 din ultimii 14 ani, în urma unei campanii electorale marcată de saturaţia populară faţă de corupţia endemică şi de indignarea faţă de asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak.

Tags: Aleksandr Lukaşenkoambasadorbelarusbratislavacovid-19Igor Matovic (OLaNO)Jan KuciakJozef MigasminskSlovaciaSmer
Categorii: Externe