X

Ambasadorul Ucrainei la ONU denunță un ‘genocid’ în curs de desfăşurare în ţara sa, comis de Rusia

Ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite, Serghei Kisliţia, a denunţat miercuri un “genocid” în curs de desfăşurare în ţara sa, comis de Rusia, într-un discurs rostit în faţa Adunării Generale a ONU în încheierea unei dezbateri de două zile, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Este deja clar că obiectivul Rusiei nu este doar ocuparea. Este un genocid”, a denunţat el, după ce a făcut o lungă paralelă cu Hitler şi invazia acestuia în Europa.

Citește și: Doi jurnalişti danezi au fost răniţi în războiul din Ucraina

”Este uşor să semnezi Carta ONU pe timp de pace, dar veniţi să o semnaţi pe timp de război”, după votul aşteptat în Adunarea Generală, a spus el, ţinând în mână mica broşură albastră pentru cele 193 de ţări membre ale organizaţiei reprezentate, la finalul discursului său, punctat de aplauze puternice.

Omologul său rus, Vasili Nebenzia, a luat apoi cuvântul pentru a cere să nu se voteze rezoluţia propusă şi a reiterat că ţara sa doreşte doar să “oprească” conflictul din Donbas, în estul Ucrainei. “Obiectivele noastre vor fi atinse”, a promis el, calificând-o drept o “operaţiune” militară de “autoapărare” şi dând asigurări că armata rusă nu vizează civili.

Citește și : Serbia este supusă unor presiuni uriaşe legat de criza din Ucraina

În scurt timp urma să aibă loc un vot al celor 193 de membri ai ONU. Pentru adoptare este necesară o majoritate de două treimi de voturi pro şi contra, abţinerile nefiind luate în considerare.

Tags: adunarea generalagenocidONUrusiaSerghei Kisliţia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina