Ambulanța a fost chemată de urgenţă la Consulatul României din Cahul

O femeie în vârstă a fost transportată la spital, după ce i s-a făcut rău pe teritoriul Consulatului General al României din municipiul Cahul. Un carabinier aflat la fața locului a intervenit și a solicitat ajutor medical.

Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri (IGC), femeia a acuzat brusc probleme de sănătate în timp ce se afla în incinta consulatului.

Citeşte şi: TROC cu spioni: FSB a eliberat doi ofițeri SIS în schimbul lui Alexandru Bălan – Stiripesurse.md

Situația a fost observată de un angajat al Direcției regionale „Sud” a IGC. Carabinierul a reacționat prompt și a alertat Serviciul unic 112.

Până la sosirea ambulanței, acesta i-a acordat suport femeii, i-a monitorizat starea și i-a oferit ajutorul necesar.

La scurt timp, echipajul medical a ajuns la fața locului. Femeia a primit îngrijiri medicale, după care a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Tags: CahulconsulatRomania
Social