
Din cauza vremii, în ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în zeci de misiuni pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor de risc.
Citește și: Panică la Ungheni. Un bețiv a băgat în sperieți trecătorii
Salvatorii au efectuat o misiune de tractare a unei ambulanțe în raionul Soroca, iar în alte două cazuri au acordat ajutor la transportarea pacienților în raioanele Strășeni și Orhei. Totodată, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, pe mai multe trasee au fost înregistrate prăbușiri de arbori. Angajații IGSU au intervenit în raioanele Rezina, Soroca și Șoldănești, unde au desfășurat lucrări de defrișare și înlăturare a copacilor căzuți. În urma acestor situații nu au fost raportate victime.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să manifeste vigilență sporită și să urmărească permanent avertizările meteorologice, pentru a preveni situațiile de risc.
This post was last modified on 29/01/2026 10:18 10:18