Amenzi pentru turiștii care se opresc într-o zonă din Portofino

Publicat:

A revenit „zona roșie” în Portofino, fără nicio legătură însă cu Covid. Turiștii au voie să se plimbe în zona centrală, să facă cumpărături sau să se stea în restaurante, dar nu vor avea voie să se oprească sau să creeze aglomerație , informează mediafax.

Primarul din Portofino, Matteo Viacava, a explicat cea mai recentă ordonanță prin faptul că Portofino “aparține tuturor”, motiv pentru care nu poate fi blocat de numeroșii turiști pentru că “nu este corect”.


Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

“O bijuterie trebuie respectată”, a spus primarul.

Astfel, începând din acest weekend și până pe 15 octombrie, localitatea va avea “o zonă roșie” între celebra Piazzetta, Calata Marconi și băile publice Pier Umberto I.

Aici va fi interzisă “oprirea persoanelor” din cauza problemelor legate de fluiditatea circulației pietonale și auto.

Prin urmare, de la primele ore ale dimineții și până la ora 18.00, turiștii vor putea să intre în piață, să se plimbe, să facă cumpărături sau să se așeze în restaurante, dar nu vor avea voie să se oprească sau să creeze aglomerație.

Amenzile vor fi cuprinse între 65 și 275 de euro.

Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Localitatea, care are origini străvechi și este menționată de Plinius Delphini, a străbătut secolele rămânând mereu aceeași: construită în jurul faimoasei piazzetta cu casele sale cu terase colorate în nuanțe liguriene. Pe lângă vedetele de la Hollywood, care erau „acasă” în Portofino în anii Dolce Vita, localitatea a atras mereu artiști și intelectuali. Guy de Maupassant obișnuia să își acosteze iahtul “Bel Ami” în portul de agrement, în timp ce Truman Capote se simțea bine în liniștea satului. Michele Cascella a pictat peisajul din Portofino pe numeroase pânze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris România a ocupat locul 23 din 206 delegații prezente la Jocurile Olimpice de la Paris din acest...

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii În comuna...

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră Medalii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.