AMENZI uriaşe pentru cei care refuză vaccinarea anti-COVID

Publicat:

Autorităţile din Jakarta îi avertizează pe locuitorii capitalei indoneziene că vor fi amendaţi cu până la 5 milioane de rupii (357 de dolari) dacă vor refuza să se vaccineze împotriva COVID-19, o sancţiune neobişnuit de aspră ce pune în aplicare noile dispoziţii prin care vaccinarea a devenit obligatorie, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Guvernatorul adjunct al Jakartei, Ahmad Riza Patria, a explicat că autorităţile capitalei nu fac decât să urmeze regulile şi că astfel de sancţiuni sunt doar de ultimă instanţă la Jakarta, oraş în care au fost raportate circa un sfert din cele 1,2 milioane de cazuri de infectare din Indonezia.


Citeşte şi: Merkel cere o soluţie diplomatică în dosarul iranian

‘Dacă respingi vaccinul, există două consecinţe: ajutorul social nu va fi acordat, şi o amendă’, le-a spus Riza reporterilor.

Indonezia, care se luptă cu una dintre cele mai mari şi mai persistente epidemii de COVID-19 din Asia, îşi propune să imunizeze 181,5 milioane de locuitori din totalul de 270 milioane, în termen de 15 luni de la debutul campaniei de vaccinare în ianuarie.

Aproape 34.000 de indonezieni au murit după ce au contractat virusul pandemic.

Indonezia a anunţat în această lună un ordin prezidenţial ce prevede că persoanelor care refuză vaccinarea le pot fi refuzate asistenţa socială sau servicii guvernamentale sau li se poate aplica o amendă.

Sancţiunea va fi stabilită de agenţiile sanitare regionale sau de autorităţile locale.

‘Sancţiunile sunt ultimul nostru efort de a încuraja participarea oamenilor. Ţinta de 181,5 milioane de persoane (vaccinate) este uriaşă’, a declarat un oficial din Ministerul Sănătăţii, Siti Nadia Tarmizi.

Noile dispoziţii urmează după luni de scepticism public şi dubii persistente legate de siguranţa, eficienţa vaccinurilor şi conformitatea lor la preceptele islamului.

Citeşte şi: Joe Biden l-a sunat pe Bibi Netanyahu

Experţi în sănătate publică spun că reticenţele populaţiei ar putea fi un obstacol pentru programul de vaccinare, cu atât mai mult cu cât agenţiile sanitare din unele provincii, printre care Java de Vest, cea mai populată din ţară, nu intenţionează să aplice sancţiuni.

Un sondaj realizat în decembrie de compania Saiful Mujani Research and Consulting a arătat că doar 37% din cei 1.202 de respondenţi erau dispuşi să se vaccineze, în timp ce 40% erau indecişi, iar 17% refuzau.

Potrivit lui Usman Hamid, director al Amnesty International Indonezia, obligativitatea vaccinării, ‘mai ales una care include sancţiuni penale’, nu este soluţia, constituind ‘o încălcare evidentă a drepturilor omului’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Profesorii nu vor mai trebui să-și reconfirme gradul didactic superior o dată la 5 ani

Profesorii nu vor mai trebui să-și reconfirme gradul didactic superior o dată la 5 ani Profesorii cu grad didactic superior nu vor mai fi nevoiți...

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile

Doi tineri care au vandalizat sediile Guvernului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, arestați pentru 20 de zile Cei doi tineri care au vandalizat sediile...

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde

O gunoiște neautorizată din Pănășești se transformă într-un parc verde O gunoiște neautorizată din comuna Pănășești, raionul Strășeni, este în proces de transformare într-un parc...

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu

Serbia și Croația iau în considerare reintroducerea recrutării și a serviciului militar obligatoriu Începând din septembrie 2025, Serbia intenționează să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Conform noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.