
Preşedintele american Donald Trump a avertizat luni, pe reţeaua sa socială Truth Social, că “America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziţia lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităţilor în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Comentând un articol al agenţiei Associated Press cu titlul “Zelenski susţine că sfârşitul războiului din Ucraina este ‘foarte, foarte departe’ “, preşedintele american a scris: “Este cel mai prost lucru pe care putea să-l spună şi America nu va mai tolera asta prea mult timp”, informează stiripesurse.
“Este aşa cum am spus, tipul ăsta nu vrea ca acolo să fie pace atâta timp cât are sprijin american şi Europa, în întâlnirea pe care au avut-o cu Zelenski, a afirmat categoric că nu poate face acest lucru fără SUA”, a mai postat Trump.
Comentariile sale intervin după ciocnirea publică pe care a avut-o vineri cu Zelenski în Biroul Oval al Casei Albe, înainte de ceea ce ar fi trebuit să fie o ceremonie de semnare a unui acord privind resursele naturale ale Ucrainei.
Acordul nu a mai fost semnat, după ce Trump şi vicepreşedintele său J. D. Vance au avut un schimb de replici deloc cordial cu liderul străin în vizită la Casa Albă, pe care l-au acuzat că nu arată recunoştinţă SUA pentru ajutorul militar acordat Ucrainei şi că este lipsit de respect faţă de acestea.
This post was last modified on 03/03/2025 20:02 20:02