Americanii au prins un spion care lucra pentru Beijing de ani de zile

Publicat:

Americanii au prins un spion care lucra pentru Beijing de ani de zile

Justiţia americană a condamnat marţi pentru spionaj un profesor american de origine chineză, în vârstă de 75 de ani, care se dădea drept militant pro-democraţie pe când de fapt era agent al Beijingului, într-un caz demn de un “roman de John le Carré”, maestrul britanic al romanelor de spionaj, relatează France Presse, potrivit stiripesurse.ro.

Cazul “ar putea constitui subiectul unui roman de spionaj de John le Carré sau Graham Greene, dar dovezile sunt, în mod şocant, foarte reale: acuzatul ducea o viaţă dublă, pretinzând de ani de zile că este activist pentru democraţie, în timp ce transmitea în secret informaţii guvernului chinez”, a declarat procurorul federal din Brooklyn (New York), Breon Peace.


Citeşte şi: Hotel PRĂBUŞIT în Germania: Există mai multe persoane prinse sub dărâmături! – Stiripesurse.md

Shujun Wang, născut în China şi naturalizat american, este urmărit în justiţie din 2022 pentru că a furnizat Beijingului, prin intermediul a patru agenţi ai Ministerului chinez de Securitate (MSS) – care au fost inculpaţi în absenţă -, informaţii despre opozanţi şi militanţi pro-democraţie şi pentru drepturile omului din Hong Kong şi Taiwan sau care se exprimau în favoarea minorităţii uigure şi a Tibetului.

Americanii au prins un spion care lucra pentru Beijing de ani de zile

După un proces de o săptămână la New York, curtea de juraţi l-a condamnat pentru spionaj, dar sentinţa va fi pronunţată abia în ianuarie.

Agentul Beijingului riscă până la 25 de ani de închisoare pentru că a “acţionat şi conspirat ca agent al unui guvern străin fără să fi comunicat aceasta autorităţilor americane”.

“Acuzatul a fost un lacheu perfect al RPC (Republica Populară Chineză), un profesor renumit şi fondatorul unei organizaţii pro-democraţie care a căutat doar să-i trădeze pe cei care l-au respectat şi au avut încredere în el”, a declarat procurorul Peace într-un comunicat.

Americanii au prins un spion care lucra pentru Beijing de ani de zile

Cofondator al unei organizaţii din cartierul Queens din New York, cu o importantă comunitate chineză, Wang s-a servit de statutul său pentru a culege informaţii despre militanţii pro-democraţie în SUA, pe care le transmitea prin mesageria criptată celor patru corespondenţi ai săi – Feng He, Jie Ji, Ming Li şi Keqing Lu. Aceştia din urmă sunt de negăsit, conform judecătorilor.

Potrivit secretarului adjunct al justiţiei, Matthew Olsen, Wang a acţionat în acest fel încă din 2006.

“Această condamnare subliniază angajamentul FBI împotriva celor care colectează informaţii despre militanţii din Statele Unite în beneficiul Chinei”, a afirmat un director al poliţiei federale care l-a interogat pe Wang între 2017 şi 2021.

Cu doi ani în urmă, Olsen a avertizat că Washingtonul “nu va tolera nicio tentativă a RPC şi nici a oricărui alt regim autoritar de a exporta (în SUA) chiar şi cea mai mică practică represivă”, după ce mai multe cazuri de spionaj care vizau Beijingul au fost date în vileag de justiţia americană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Echipament modern pentru angajații ANSA

Echipament modern pentru angajații ANSA Echipament modern pentru angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Citește și: Rețineri în plină stradă. Mascații au încătușat mai mulți...

Un transplant de ficat i-a salvat viaţa unei tinere care făcuse insolaţie

Un transplant de ficat i-a salvat viaţa unei tinere care făcuse insolaţie O italiancă în vârstă de 26 de ani, care a dezvoltat o formă...

Un sportiv australian a fost reținut la Paris pentru că a cumpărat cocaină

Un sportiv australian a fost reținut la Paris pentru că a cumpărat cocaină Un jucător australian din echipa masculină de hochei pe gazon, care participă...

Forţele ucrainene au distrus echipament rusesc într-un raid în regiunea Herson

Forţele ucrainene au distrus echipament rusesc într-un raid în regiunea Herson Forţele speciale ale direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.