Americanii cer Chinei să revină la o ‘concurenţă economică sănătoasă’

Publicat:

Secretara Trezoreriei americane (ministrul finanţelor) Janet Yellen a pledat vineri la Beijing pentru o “concurenţă economică sănătoasă” între China şi SUA, avantajoasă pentru amândouă şi care să fie guvernată de “un ansamblu de reguli echitabile, nu de legea celui mai puternic”, la întâlnirea sa cu premierul chinez Li Qiang, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Yellen, care a început joi prima sa deplasare în China de la preluarea funcţiei, în 2021, a îndemnat totodată ca relaţiile dintre cele două ţări să nu fie “deteriorate de dezacorduri”, în condiţiile în care între cele două mari puteri se înregistrează importante tensiuni atât în plan comercial, cât şi politic.


Citeşte şi: Vrea cu adevărat Suedia să adere la NATO? – Black News

La rândul său, premierul chinez a vorbit despre o posibilă îmbunătăţire a relaţiilor, amintind de un curcubeu ce a putut fi observat joi la sosirea la Beijing a responsabilei americane.

“Ieri, în momentul în care aţi coborât din avion, am văzut apărând un curcubeu” deasupra Beijingului, a spus Li Qiang. “Cred că acest lucru se aplică şi relaţiilor dintre China şi SUA (…), putem vedea un curcubeu”, a declarat acesta.

Mai devreme vineri, la Camera de comerţ americană din China (AmCham), Janet Yellen a făcut apel la reforme de piaţă în China şi a criticat a doua cea mai mare economie a lumii pentru recentele sale acţiuni “punitive” împotriva companiilor din SUA şi a noilor restricţii impuse exportului unor metale indispensabile pentru industria semiconductorilor, ce reprezintă principalul punct de fricţiuni între cele două ţări.

Luni, Beijingul a anunţat restricţii la exportul de germaniu şi galiu, măsură considerată ca represalii la presiunile SUA, care urmăresc să oprească aprovizionarea companiilor chineze cu tehnologii americane. La rândul său, China estimează că astfel de măsuri urmăresc să-i submineze dezvoltarea şi să menţină supremaţia americană. Vineri, secretara Trezoreriei le-a declarat responsabililor de companii americane reuniţi la AmCham că este “preocupată de noile controale la export anunţate de China” şi că Washingtonul este “pe cale să evalueze impactul” acestora.

Ea a cerut în acelaşi timp “prudenţă”, avertizând că “o decuplare a celor două cele mai mari economii ale lumii ar fi destabilizatoare pentru economia mondială”.

Schimburile regulate ar putea ajuta ambele ţări să supravegheze riscurile economice şi financiare într-un moment în care economia globală se confruntă cu “curenţi potrivnici, cum ar fi războiul ilegal al Rusiei din Ucraina şi efectele persistente ale pandemiei”, a adăugat Yellen.

Vizita sa are loc la câteva săptămâni după cea a secretarului de stat Antony Blinken, pe fondul demersurilor administraţiei preşedintelui Joe Biden de a relua contactele fizice cu Beijingul, după trei ani de izolare aproape totală a Chinei din cauza crizei sanitare.

“În administraţia Biden, dna Yellen pare a fi mai pragmatică” decât alţii, a apreciat pentru France Presse Tao Wenzhao, membru al Academiei chineze de ştiinţe sociale.

Citeşte şi: Germania avea superioritatea economică, Franța superioritatea strategică. Războiul din Ucraina încurcă apele – Black News

Pe de altă parte, după ridicarea restricţiilor sanitare, la începutul anului, o întreagă serie de lideri de companii americane au vizitat China, inclusiv directorul general al Apple Tim Cook şi fondatorul Microsoft Bill Gates.

O posibilă întâlnire între Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping ar putea avea loc în marja summitului G20 din septembrie de la New Delhi sau a forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific din noiembrie de la San Francisco.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Preşedinta France Televisions, realeasă la conducerea EBU

Preşedinta France Televisions, realeasă la conducerea EBU Preşedinta France Televisions, Delphine Ernotte Cunci, a fost realeasă pentru cel de-al treilea mandat la conducerea Uniunii Europene...

Monica Bellucci, premiată la Roma cu trofeul Globo d’Oro pentru întreaga carieră

Monica Bellucci, premiată la Roma cu trofeul Globo d'Oro pentru întreaga carieră Celebra actriţă italiană Monica Bellucci a fost recompensată cu trofeul Globo d'Oro pentru...

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului

Creatorul saudit al unui serial Netflix anunţă că a fost condamnat de un tribunal specializat în combaterea terorismului Creatorul saudit al unui serial de animaţie...

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.