Americanii de rând cred că SUA au suferit un EŞEC în Afganistan

Cea mai mare parte a americanilor consideră că Statele Unite nu şi-au realizat obiectivele în Afganistan, indică un sondaj de opinie publicat marţi de Pew Research Center, potrivit agerpres.

Astfel, 69% dintre susţinătorii democraţilor şi 70% dintre cei ai republicanilor sunt de părere că SUA au eşuat în Afganistan.

Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

În schimb, retragerea completă a trupelor americane din Afganistan este susţinută de şapte din zece simpatizanţi ai democraţilor şi de numai 34% din electoratul republican.

Armata americană şi-a retras ultimii militari din Afganistan, punând astfel capăt unui conflict de 20 de ani. O proporţie de 54% dintre adulţii americani afirmă că decizia de retragere a trupelor SUA din Afganistan a fost una corectă, în timp ce 42% susţin contrariul.

Fostul preşedinte republican Donald Trump a dorit să retragă trupele americane din Afganistan la 1 mai. Actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, a extins data limită până la 31 august.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

Militanţii talibani, care au mai condus Afganistanul între 1996 şi 2001, au preluat controlul asupra ţării la jumătatea lunii august.

Sondajul Pew Research Center a fost realizat în perioada 23 – 29 august, pe un eşantion reprezentativ de 10.348 de adulţi.

This post was last modified on 01/09/2021 11:17 11:17

Tags: AfganistanamericaniDonald TrumpJoe Bidentalibani
Categorii: Știrile zilei