X

Americanii din Londra, sfătuiți să aibă o atitudine reticentă pe timpul vizitei președintelui Trump

Ambasada Statelor Unite în Marea Britanie a emis marți o avertizare pentru americanii din Londra, sugerându-le să manifeste o atitudine reticentă pe timpul vizitei președintelui american Donald Trump, în cazul în care protestele împotriva acestuia devin violente, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Peste 50.000 de persoane au anunțat că vor participa la protestele de vineri din Londra, organizate împotriva vizitei lui Trump.

Citește și : Donald Trump îi aduce un omagiu ”prietenului” său Boris Johnson

„Mai multe demonstrații sunt planificate în perioada 12-14 iulie, pe durata vizitei președintelui Statelor Unite Donald Trump în Marea Britanie”, a avertizat ambasada Statelor Unite într-o alertă postată pe site-ul lor.

„O parte dintre aceste evenimente vor atrage mulți oameni și vor necesita închiderea mai multor străzi”, se mai menționează în alertă.

Cetățenii americani au fost sfătuiți să manifeste o atitudine reticentă și să fie precauți dacă se află în apropierea unor protestatari care devin violenți.

Donald Trump va ajunge în Marea Britanie joi, după summitul NATO din Belgia. Zeci de mii de persoane au anunțat că vor participa la protestele din timpul vizitei președintelui american. Protestatarii plănuiesc înălțarea unui balon în formă de „bebeluș-Trump” deasupra Parlamentului.

Deși Marea Britanie consideră Statele Unite drept cel mai apropiat aliat, mulți cetățeni britanici îl consideră pe Trump o persoană crudă, volatilă, ale cărui acțiuni sunt în neconcordanță cu valorile britanice.

Citește și : Transparency International: Parlamentarii eurosceptici, în fruntea listei cu membri ai PE care au cumul de joburi

Printre acțiunile președintelui american care au stârnit reacții controversate din partea britanicilor se numără comentariile în ceea ce privește atacurile din Marea Britanie și postarea pe Twitter a unui video anti-musulman.

Pe durata vizitei, Donald Trump va locui în reședința ambasadorului Statelor Unite în Marea Britanie, care a fost împrejmuită cu un gard metalic pentru a asigura securitatea.

Tags: ambasadalondramarea britanieNATOprotesteleTrump
Categorii: Diaspora