Americanii nu spun NU propunerii rusești privind desfășurarea de căști albastre în Ucraina

Publicat:

Propunerea rusească privind iniţierea unei operaţiuni de menţinere a păcii în Ucraina este “un pas înainte” pentru a scoate din impas acordurile de la Minsk, dar trebuie modificată din cauza riscului de a “aprofunda divizarea” ţării, a estimat sâmbătă trimisul special al SUA în Ucraina, Kurt Volker, în marginea conferinţei Yalta European Strategy (YES), la Kiev, potrivit AFP.

“Discutarea acestui subiect şi supunerea lui dezbaterii Consiliul de Securitate al ONU este oarecum un pas înainte”, a spus Volker, dar “condiţiile mandatului propus de Rusia nu vor reuşi – mă tem – decât să aprofundeze divizarea Ucrainei” şi ridică “numeroase obstacole, multe probleme”.


În timp ce Moscova se opunea până acum cererii formulate de mult timp de Kiev a fi trimişi soldaţi ai ONU în estul Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat marţi pentru prima oară favorabil desfăşurării unei forţe de menţinere a păcii în această zonă.

El a estimat totuşi că mandatul acestei misiuni ar trebui limitat la protejarea observatorilor OSCE şi a liniei de demarcaţie între zonele controlate de Kiev şi cea deţinută de separatiştii proruşi, ceea ce Kievul consideră inacceptabil.

Potrivit lui Kurt Volker, această misiune trebuie să fie desfăşurată “în toată” zona controlată de rebeli pentru a asigura securitatea populaţiei şi nu doar a observatorilor.

Emisarul american estimează că ea trebuie desfăşurată în special la frontiera între Rusia şi Ucraina, pe unde arme aduse din Rusia continuă să pătrundă în teritoriul ucrainean, potrivit Kievului şi ţărilor occidentale.

“Sper că prin acest dialog, vom discuta ideea unei veritabile forţe de menţinere a păcii care s-ar concentra asupra securităţii în tot teritoriul, care ar controla partea ucraineană a frontierei între Rusia şi Ucraina, care ar ajuta retragerea şi supravegherea armelor grele”, a declarat Volker.

Ucraina insistă de asemenea asupra desfăşurări acestei forţe pe întreg teritoriul rebelilor şi la frontiera cu Rusia, şi cere ca nici un soldat rus să nu participe la ea.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea militară a separatiştilor în acest conflict, soldat cu peste 10.000 de morţi din aprilie 2014. Moscova respinge aceste acuzaţii. Ciocniri se produc cu regularitate în pofida acordurilor de pace de la Minsk, semnate mai întâi în 2014, apoi în 2015, şi a numeroaselor armistiţii de încălcarea cărora cele două părţi se acuză reciproc.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.