X

Americanii sunt avertizați de riscul arestării ‘arbitrare’ în China

Statele Unite şi-au reînnoit joi avertismentul adresat americanilor care călătoresc în China, punând accentul pe aplicarea “arbitrară” a legilor, într-un context tensionat după arestarea a doi canadieni, relatează vineri France Presse, potrivit agerpres.

Avertismentul de călătorie al Departamentului de Stat, actualizat în mod regulat, confirmă în versiunea sa publicată joi, la fel ca anul trecut, că americanii care călătoresc în China trebuie să dea dovadă de o “prudenţă sporită”. Departamentul nu cere să se evite deplasările.

Citește și: Un fost senator democrat ar putea prelua șefia Pentagonului

Reluând toate avertismentele sale anterioare, diplomaţia americană insistă asupra riscului aplicării “arbitrare a legilor locale”, asupra interdicţiilor de ieşire din ţară şi hărţuirii ale cărei victime ar putea fi cetăţeni americani de origine chineză.

Noul avertisment include “precizări suplimentare asupra riscului de arestări arbitrare şi interdicţiilor de ieşire”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Întrebat despre acest lucru într-un interviu televizat, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că Departamentul de Stat doreşte ca americanii “să înţeleagă riscul, dar să continue să meargă în China, după caz”.

“Noi vrem ca ei să ştie că există riscuri mai mari în legătură cu ce face China privind persoanele care merg acolo şi care nu au voie să se întoarcă”, a spus Pompeo la canalul Fox News.

Autorităţile chineze au arestat luna trecută doi canadieni, un fost diplomat şi un om de afaceri, care au fost acuzaţi în mod oficial de activităţi ce “ameninţă securitatea naţională”.

Citește și: Polițiștii britanici se pregătesc de tulburări violente în Irlanda de Nord

Aceste arestări sunt văzute de mulţi observatori ca represalii pentru arestarea în Canada a directoarei financiare a gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou, la cererea justiţiei americane, care o acuză de încălcare a sancţiunilor Washingtonului împotriva Iranului.

China pare să fi vrut să riposteze anul trecut la avertismentele adresate de Washington turiştilor americani, formulând propriile puneri în gardă pentru cetăţenii chinezi care doresc să călătorească în Statele Unite.

Beijingul a subliniat riscurile reprezentate de atacurile armate în masă frecvente şi costul ridicat al asistenţei medicale în Statele Unite.

Tags: arestariChinaDepartamentul de statMike PompeoSUA
Categorii: Știrile zilei