X

Americanii sunt dezamăgiți – `Niciun semn` de interes pentru discuţii din partea Coreei de Nord

Coreea de Nord nu a arătat “niciun semn de interes” pentru discuţii cu Statele Unite, a indicat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, în ciuda deschiderii de către Washington a unor “canale de comunicare” cu Phenianul, transmite AFP. 

“Oficialii nord-coreeni nu au arătat niciun semn de interes pentru discuţii privind denuclearizarea”, a precizat Heather Nauert într-un comunicat, amintind de existenţa a “mai multor canale de comunicare cu oficiali din cadrul regimului nord-coreean”, evocate de şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, sâmbătă, la Beijing.

Tillerson a declarat că Washingtonul încearcă să afle dacă regimul lui Kim Jong-Un doreşte să înceapă discuţii despre programul său nuclear.

”Punem întrebări. Avem liniile noastre de comunicare cu Phenianul, nu suntem (…) într-o beznă totală, avem două sau trei canale de comunicare deschise cu Phenianul”, a dat asigurări Tillerson în faţa presei.

Washingtonul spune acum că această tentativă de dialog a rămas fără răspuns, în timp ce liderii celor două state sunt angajaţi într-o violentă dispută verbală.

Anterior declaraţiilor lui Rex Tillerson, o organizaţie de stat nord-coreeană însărcinată cu propaganda externă a adresat sâmbătă noi insulte la adresa lui Donald Trump.

Tags: ChinacomunicareCoreea de NordDepartamentul de statDonald TrumpHeather NauertinteresenRex Tillersonsemn
Categorii: Știrile zilei