Americanii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în Germania şi Danemarca

Publicat:

Autorităţile americane şi-au sfătuit luni cetăţenii să evite călătoriile în Germania şi Danemarca, puternic lovite de noul val al pandemiei de COVID-19 care se răspândeşte în Europa, notează AFP, potrivit agerpres.

Departamentul de Stat a emis două buletine ridicând la nivelul 4, cel mai înalt grad de avertizare, nivelul său de alertă cu privire la aceste două ţări, indicând “un nivel foarte ridicat de COVID-19”.


Citeşte şi: Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi! – Black News

Acest anunţ a intervenit în timp ce Europa se luptă să stopeze un nou val de pandemie, pe fondul unor proteste uneori violente, în special în Ţările de Jos împotriva măsurilor de restricţie sanitară.

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a cărui ţară a înregistrat un record de peste 65.000 de contaminări zilnice săptămâna trecută, a avertizat sobru că “aproape fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mort” până la sfârşitul iernii.

În Germania, rata de vaccinare este sub 70%, ceea ce este un nivel mai scăzut în comparaţie cu alte ţări vest-europene ca Franţa, unde ajunge la 75%.

Citeşte şi: Eșecul catastrofal al elitei distruge bazele economice ale Occidentului – Black News

Pentru a contracara acest val, Austria vecină, în pofida unor nemulţumiri puternice exprimate pe străzi la sfârşitul săptămânii, a intrat în lockdown total până la 13 decembrie.

În august, Departamentul de Stat american a ridicat la 4 nivelul de alertă în ceea ce priveşte Franţa – coborât ulterior la 3 -, apoi Elveţia, din cauza riscului sanitar crescut în faţa situaţiei pandemice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.