Americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 se pot reuni în grupuri mici fără să poarte măşti (CDC)

Publicat:

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a afirmat luni că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 se pot reuni în grupuri mici fără să poarte măşti, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Măştile vor trebui totuşi purtate în afara locuinţei, a precizat CDC.


Directoarea centrului, Rochelle Walensky, a declarat într-o şedinţă de informare că persoanele complet vaccinate le pot face vizite fără a purta mască celor nevaccinaţi din afara familiei, dacă aceştia fac parte din categorii de risc redus în caz de contaminare cu coronavirus.

Citește și : Intervenţia poliţiei din Grecia este anchetată judiciar – VIDEO

Instrucţiunile privind sănătatea publică au rolul de a permite tot mai multor americani vaccinaţi să îşi reia activităţile normale şi contactele în afara familiei, în timp ce coronavirusul este încă foarte răspândit.

Recomandările CDC au fost făcute după ce au fost vaccinaţi complet circa 30 de milioane de americani, adică 9,2% din populaţia SUA. Acestora li s-a administrat unul din vaccnurile Pfizer, Moderna – din care sunt necesare câte două doze – sau Johnson & Johnson, constând într-o singură doză. Aproximativ 58,9 milioane de adulţi, reprezentând 18% din populaţia ţării, au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19.

Citește și : Două treimi din pădurea tropicală au fost distruse sau degradate la nivel global

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.