X

Americanul care a vandalizat steaua lui Trump de pe Walk of Fame şi-a justificat acţiunea

Americanul care a vandalizat cu lovituri de târnăcop steaua lui Donald Trump de celebrul Walk of Fame de la Hollywood şi-a justificat miercuri acţiunea, respingând acuzaţia de vandalism, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Personal nu cred că trebuie să fiu inculpat, pentru că, cred eu, am acţionat legitim şi corect, cu repercusiuni numai pozitive”, a declarat Austin Clay, de 24 de ani, pentru canalul ABC7, după ce a compărut în faţa unui tribunal din Los Angeles.

Citește și : Cineastul ucrainean Sentsov, aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, „vrea şi speră să trăiască”

Clay, care riscă până la trei ani de închisoare, a distrus steaua lui Donald Trump de pe celebrul bulevard Hollywood pe 25 iulie. El a sunat apoi la poliţie şi a părăsit locul faptei. Ulterior s-a predat singur la poliţie ceva mai târziu.

Steaua republicanului de pe Walk of Fame a mai fost vandalizată în octombrie 2016, cu câteva săptămâni înainte de alegerea sa la preşedinţia SUA. Îmbrăcat ca un muncitor în construcţii, un bărbat a distrus steaua cu un târnăcop şi o bâtă.

James Otis a fost condamnat la 20 de zile de muncă în folosul comunităţii şi la o amendă de 4.400 de dolari şi lăsat în libertate sub control judiciar timp de trei ani.

Steaua magnatului imobiliarelor şi fostă vedetă de reality show – inaugurată în 2007 pentru a recompensa succesul emisiunii sale “The Apprentice” – a fost frecvent ţinta atacurilor.

Citește și : Libia : 45 de persoane condamnate la moarte pentru uciderea unor manifestanţi în 2011

În vara lui 2016, un artist stradal a întruchipat un mic zid în jurul stelei lui Trump de 15 centimetri înălţime în contextul în care candidatul republican promitea să construiască un zid la frontiera cu Mexicul.

Tags: Donald Trumplos angelestârnăcopvandalism
Categorii: Știrile zilei