Americanul reținut pentru spionaj în Rusia este un fost puşcaş marin

Publicat:

Paul Whelan, arestat vinerea trecută pentru spionaj la Moscova, este un fost puşcaş marin care se afla în Rusia pentru a participa la căsătoria unui prieten şi care nu are nimic să i se reproşeze, a declarat miercuri familia sa, citată de Reuters, potrivit agerpres.

El se afla împreună cu alţi invitaţi la celebrarea acestei căsătorii în hotelul Metropol din Moscova când a dispărut, a precizat fratele său David pentru CNN.


Citește și : Hariri: Libanul „nu poate” continua fără guvern

“Nu pot exista îndoieli cu privire la nevinovăţia sa”, susţine familia sa pe Twitter.

Paul Whelan este vizat de o anchetă penală, a declarat FSB, Serviciul rus de securitate internă. Codul penal rusesc sancţionează spionajul cu pedepse la închisoare între 10 şi 20 de ani.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că Moscova l-a informat despre această arestare şi a cerut ca Whelan să poată beneficia de o vizită consulară, potrivit prevederilor Convenţiei de la Viena.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a cerut miercuri eliberarea imediată a fostului militar, care a servit în Irak.

David Whelan a precizat la CNN că fratele său se deplasase de mai multe ori în ultimul timp în Rusia din motive profesionale şi personale. El servea drept ghid unora dintre invitaţii la căsătorie.

BorgWarner, o societate cu sediul în Michigan care furnizează piese de schimb fabricanţilor de automobile, a indicat că Paul Whelan avea un post de director în cadrul companiei, însărcinat în special cu securitatea în clădirile întreprinderii de la Auburn Hills (Michigan) şi în alte situri ale companiei.

Citește și : Donald Trump este nerăbdător să se întâlnească din nou cu Kim Jong Un

Daniel Hoffman, fost director al antenei CIA la Moscova, nu a exclus ca preşedintele rus Vladimir Putin să fi ordonat arestarea lui Whelan pentru a recurge la un schimb cu Maria Butina, o tânără rusoaică acuzată în SUA că ar fi vrut să se infiltreze în beneficiul Moscovei în unele organizaţii americane, între care şi puternica National Rifle Association (NRA).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.