X

Amnesty: Crimele din Myanmar sunt execuţii extrajudiciare!

Junta militară din Myanmar foloseşte în mod deliberat arme letale împotriva participanţilor la protestele paşnice, potrivit investigaţiilor activiştilor pentru drepturile omului, relatează joi DPA, potrivit agerpres.

“Multe dintre crimele documentate sunt execuţii extrajudiciare”, a declarat joi Amnesty International, citând analiza a 50 de videoclipuri.

Citește și: Cuba se deschide investițiilor străine ‘de până la un milion de dolari’

Cercetarea a relevat de asemenea că unele dintre unităţile militare acuzate de Amnesty în trecut de crime de război şi împotriva umanităţii sunt folosite acum împotriva protestatarilor, adaugă Amnesty International.

“Filmările arată clar că trupele militare din Myanmar – cunoscute şi ca Tatmadaw – sunt din ce în ce mai mult înarmate cu arme adecvate doar pentru câmpul de luptă şi nu pentru acţiuni de poliţie”, notează Amnesty.

Printre altele, trupele au tras fără discriminare cu muniţie reală în zonele urbane.

“Aceste tactici ale armatei din Myanmar sunt departe de a fi noi, dar crimele nu au fost niciodată transmise live pentru ca lumea să le vadă”, a declarat Joanne Mariner, directorul de răspuns la criză de la Amnesty International.

Citește și: Peste 2.000 de brazilieni au fost răpuși de covid în ultimele 24 de ore

Forţele de securitate din Myanmar (fostă Birmania) au reprimat cu ferocitate protestatarii după lovitura de stat în urmă cu peste cinci săptămâni. Se estimează că peste 60 de persoane au fost deja ucise.

Apelurile internaţionale şi sancţiunile împotriva generalilor nu au avut efecte până acum.

Tags: Amnesty Internationalcrimeexecuţii extrajudiciareJoanne MarinerMyanmarTatmadaw
Categorii: Știrile zilei