X

Amnesty îndeamnă ONU să demareze o anchetă asupra reprimării manifestaţiilor din noiembrie din Iran

Amnesty Internaţional a îndemnat miercuri Naţiunile Unite să demareze o anchetă asupra uciderii a sute de manifestanţi de către forţele de securitate iraniene în timpul manifestaţiilor inedite din noiembrie 2019 împotriva unei majorări a preţului la benzină, informează AFP, scrie agerpres.

Manifestaţiile au început pe 15 noiembrie, după anunţul-surpriză făcut de guvernul iranian privind o majorare drastică a preţului la carburant, puternic subvenţionat în Iran. Protestele au luat rapid o turnură violentă şi internetul a fost tăiat în Iran timp de circa o săptămână.

Citește și : Malta refuză migranții blocați pe mare și îi direcționează spre Italia

Iranul nu a anunţat bilanţul oficial şi nu a recunoscut decesul decât pentru o mână de oameni, în special din rândul forţelor de securitate, autorităţile calificând drept “minciuni absolute” bilanţurile furnizate de “grupuri ostile”.

Într-un raport, Amnesty afirmă că deţine dovezi privind moartea a 304 oameni, printre care 10 femei şi 23 de copii, în timpul reprimării “nemiloase” a manifestaţiilor.

ONG-ul cu sediul la Londra adaugă că 220 de oameni au murit în două zile, potrivit cercetărilor pe care organizaţia le-a efectuat, în special pe baza unor fotografii şi înregistrări video.

Potrivit Amnesty, o “mare majoritate” dintre aceştia au fost ucişi de forţele de securitate care au făcut uz în mod “ilegal” de forţă, dat fiind că “nu există nicio dovadă că manifestanţii aveau arme de foc sau reprezentau o ameninţare iminentă”.
“În lipsa oricărei cercetări semnificative (…) la nivel naţional, reiterăm apelul nostru către membrii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de a cere o anchetă asupra acestor omucideri”, a declarat Philip Luther, responsabil al Amnesty pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, denunţând “impunitatea forţelor de ordine” iraniene.

Citește și : Un pastor canadian favoriza răspândirea coronavirusului în Myanmar

Suburbiile sărace ale Teheranului au fost cele mai afectate, cu 163 de morţi, urmate de provinciile în care trăiesc minorităţi, în special Khouzestan şi Kermanshah, cu 57 şi respectiv 30 de morţi, potrivit Amnesty, care precizează că bilanţul ar putea fi mai mare.

Tags: Amnesty InternationalIranlondraONGPhilip Luther
Categorii: Sinteze