Amnesty International cere anchetarea noului preşedinte iranian pentru ‘crime împotriva umanităţii’

Publicat:

Organizaţia neguvernamentală Amnesty International a denunţat sâmbătă alegerea ultraconservatorului Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati la preşedinţia Iranului, afirmând că acesta ar trebui anchetat pentru “crime împotriva umanităţii” şi “reprimare brutală” a drepturilor omului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Faptul că Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati a ajuns preşedinte în loc să facă obiectul unei anchete pentru crime împotriva umanităţii, omoruri, dispariţii forţate şi tortură este o aducere aminte sinistră că impunitatea domneşte în Iran”, acuză Amnesty într-un comunicat.


Citește și : Alegeri parlamentare anticipate în Armenia

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, cu sediul la Londra, îl acuză pe Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati, câştigătorul alegerilor prezidenţiale de vineri din Iran, conform rezultatelor parţiale oficiale, că a fost membru într-o “comisie a morţii”, care s-a aflat – potrivit ei- la originea dispariţiilor forţate şi execuţiilor extrajudiciare comise în secret a mii de opozanţi reţinuţi în timp ce exercita funcţia de procuror adjunct al tribunalului revoluţionar din Teheran în 1988.

Întrebat în 2018 şi în 2020 despre aceste execuţii, Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati a negat că ar fi jucat vreun rol, dar a adus un “omagiu ordinului” dat, potrivit acestuia, de ayatollah Khomeini, fondatorul Republicii islamice Iran, pentru a proceda la această epurare.

Potrivit Amnesty, “soarta victimelor şi locul unde se află cadavrele sunt şi astăzi ascunse în mod sistematic de către autorităţile iraniene, ceea ce corespunde (de asemenea) crimelor împotriva umanităţii”.

Organizaţia îl acuză pe Seyyed Ebrahim Rais al-Sadati şi pentru faptul că “a prezidat o represiune brutală a drepturilor omului” în timpul mandatului său de şef al Autorităţii judiciare în ultimii doi ani. Represiunea a afectat “sute de disidenţi paşnici, militanţi pentru drepturile omului şi membri ai minorităţilor persecutate care au fost reţinuţi în mod arbitrar”, potrivit acestei organizaţii neguvernamentale.

Citește și : UE se pregătește ‘să-l ardă la buzunar’ pe Lukaşenko

“El este, de asemenea, responsabil pentru arestarea a mii de manifestanţi şi sute de dispariţii forţate după manifestaţiile de protest din noiembrie 2019”, care au fost reprimate în sânge, potrivit aceleiaşi surse.

Amnesty invită statele membre ale Consiliului ONU pentru drepturile omului să ia “măsuri concrete ca reacţie la impunitatea sistematica în Iran”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.