Amnesty International cere Pakistanului eliberarea lui Junaid Hafeez

Publicat:

Grupul pentru drepturile omului Amnesty International a cerut Pakistanului să renunţe la acuzaţii şi să elibereze un lector universitar în vârstă de 33 de ani arestat în 2013 şi judecat pentru presupusă blasfemie, informează miercuri DPA, potrivit agerpres.

“Autorităţile pakistaneze trebuie să-l elibereze imediat şi necondiţionat pe Junaid Hafeez”, a declarat Amnesty într-un comunicat miercuri.


Citește și: China inaugurează un aeroport ultramodern

Junaid, lector la Universitatea Bahauddin Zakariya din oraşul Multan (sud-est), a fost arestat pentru că ar fi postat material blasfemiator pe Facebook.

Familia lui s-a străduit să găsească un avocat dispus să-l apere şi în 2014, avocatul lui Junaid, Rashid Rehman, care a fost ameninţat direct în tribunal, a fost împuşcat mortal în biroul său.

Cazul încă aşteaptă să fie judecat de o instanţă regională, în timp ce Amnesty afirmă că Junaid este ţinut la izolare în închisoare din iunie 2014.

“Lungul proces al lui Junaid i-a afectat grav sănătatea mentală şi fizică, l-a pus în pericol pe el şi familia sa şi exemplifică abuzul de legi privind blasfemia în Pakistan”, a declarat Rabia Mehmood, de la Amnesty International, cerând autorităţilor “să se mişte rapid pentru abrogarea” legii.

Blasfemia este un subiect sensibil în Pakistan, iar cei acuzaţi pot deveni ţinte ale grupurilor de autojustiţiari musulmani. În unele cazuri, victimele au fost executate prin împuşcare, arse de vii sau bătute până la moarte.

Citește și: Ultimul bilanț al seismului din Pakistan indică cel puțin 24 de morți. De frică, oamenii dorm sub cerul liber!

Asia Bibi, o femeie creştină, a petrecut aproape un deceniu în închisoare aşteptând să fie executată prin spânzurare. Acuzaţia de blasfemie a fost abandonată de Curtea Supremă în 2018.

Cazul a atras atenţia globală şi a condus la uciderea în 2011 a guvernatorului de atunci al provinciei Punjab, Salman Taseer, care a încercat să reformeze legile legate de blasfemie.

Islamiştii radicali au organizat proteste masive împotriva eliberării lui Bibi şi ea a fost ţinută într-o locuinţă secretă din motive de securitate până când a părăsit ţara şi a ajuns în Canada în mai 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Persoanele ‘păsări de noapte’, rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme

Persoanele 'păsări de noapte', rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme Un studiu efectuat pe pe 26.000 de persoane...

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa Kate Middleton, Prințesa de...

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă Actorul american Alec Baldwin le-a mulţumit celor care l-au susţinut după ce...

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea Cartoon Network alungă zvonurile de închidere după un protest viral pe rețelele sociale, reafirmându-și angajamentul față de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.