X

Amplă acţiune împotriva ‘mafiei petrolului’ în Italia; zeci de arestări

Autorităţile anti-Mafia din Italia au reţinut circa 70 de suspecţi într-o amplă acţiune împotriva crimei organizate în sectorul produselor petroliere, informează dpa, potrivit agerpres

Este vorba de presupuşi membri şi susţinători ai mai multor grupări mafiote, inclusiv Camorra şi ‘Ndrangheta, care au fost fie arestaţi, fie plasaţi în arest la domiciliu, au precizat anchetatorii italieni.

Citește și : Merkel și Putin, ÎNGRIJORAȚI de escaladarea tensiunilor din estul Ucrainei

În cadrul aceleiaşi anchete, ce priveşte membri ai aşa-zisei “mafii a petrolului” şi a fost lansată cu mai mult timp în urmă, au fost de asemenea puse sub sechestru fonduri, societăţi şi bunuri imobiliare în valoare de circa 1 miliard de euro.

Suspecţii sunt acuzaţi de spălare de bani, fraudă fiscală la produse petroliere şi alte infracţiuni.

La operaţiune au participat birourile procuraturii publice din Roma şi Napoli, precum şi din oraşele Catanzaro şi Reggio Callabria din provincia Calabria.

Citește și :Bulgaria își REDESCHIDE școlile

“Există o serie de organizaţii mafiote care au devenit parte structurală a acestei pieţe”, a declarat conform agenţiei de presă ANSA Giovanni Melillo, procuror la Napoli.

Suspecţii au fraudat statul cu facturi false şi tranzacţii cu monetar care nu au avut loc în realitate, a menţionat acesta.

Tags: 'NdranghetaarestCamorraitaliamafia
Categorii: Diaspora