X

Amy Coney Barrett a depus jurământul şi a devenit oficial judecătoare a Curţii Supreme

Amy Coney Barrett a depus marţi jurământul şi a devenit oficial judecătoare a Curţii Supreme, întărind majoritatea conservatoare din cel mai important tribunal american, relatează dpa, potrivit agerpres

Barrett a depus jurământul în faţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts în cadrul unei ceremonii private, începându-şi oficial activitatea la Curtea Supremă.

Citește și : Michael Bloomberg bagă o avere în ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

Senatul SUA a confirmat luni numirea lui Amy Coney Barrett cu un vot strâns de 52 la 48, în urma căruia cel mai important tribunal al ţării are o majoritate conservatoare de şase la trei.

Confirmarea ei este o victorie pentru Donald Trump, care a nominalizat-o pe Barrett la puţin timp după moartea fostei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, un simbol al liberalismului.

Republicanii din Senat s-au mişcat repede pentru a ocupa acest loc vacant înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Democraţii de centru-stânga se tem că Barrett va îndrepta curtea într-o direcţie pronunţat conservatoare, potenţial pentru ani de zile, inclusiv în chestiuni precum accesul la îngrijiri medicale, dreptul la avort, drepturile LGBTI şi controlul armelor.

Partidul de opoziţie a criticat procesul de confirmare, afirmând că niciodată până acum Senatul nu a confirmat un judecător al Curţii Supreme atât de aproape de un scrutin, mai ales în condiţiile în care peste 65 de milioane de oameni au votat anticipat.

Citește și : Angela Merkel deplânge indisciplina germanilor în faţa pandemiei

Amy Coney Barrett, în vârstă de 48 de ani, o fostă profesoară care a devenit judecătoare federală în 2017, este cel de al treilea judecător al Curţii Supreme numit de Donald Trump în mai puţin de patru ani de mandat.

Luni seară, Casa Albă a organizat un eveniment festiv pentru a marca confirmarea lui Barrett, în pofida preocupărilor privind pandemia de coronavirus.

Tags: Amy Coney BarrettCurtea SupremăDonald TrumpJohn RobertsRuth Bader Ginsburg
Categorii: Știrile zilei