
„Toate crimele ecologice ale Rusiei trebuie fixate și documentate”. Declarația aparține expertului Igor Boțan, citat de agenția IPN.
Citește și: Poluarea Nistrului pune în pericol 1,7 milioane de moldoveni
Declarația expertului are loc în contextul poluării masive a râului Nistru, după bombardamentele asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Igor Boțan a subliniat necesitatea unei reacții rapide și bine documentate din partea autorităților pentru a putea demonstra aceste prejudicii la nivel internațional.
Igor Boțan a atras atenția asupra obligației instituțiilor statului de a interveni prompt în astfel de situații și de a colecta probele necesare. Potrivit lui, aceste crime ecologice nu sunt cazuri izolate, ci fac parte dintr-un tablou mai amplu al efectelor războiului, inclusiv asupra sănătății populației civile.
„Crimele ecologice fac parte dintr-un mozaic foarte larg care constituie imaginea războiului. În plus, organizațiile ecologice trebuie să discute cu cetățenii. Cu acești oameni trebuie să se lucreze și vocea lor trebuie să fie auzită. Ei sunt cei care au avut de suferit și încă nu se știe care vor fi efectele pe viitor. S-ar putea ca odată cu trecerea timpului să descoperim că impactul asupra sănătății publice a fost dezastruos”, a spus Igor Boțan.
Expertul a subliniat importanța documentării riguroase a tuturor consecințelor războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova în perspectiva unor eventuale negocieri și cereri de despăgubiri.
This post was last modified on 06/04/2026 17:24 17:24