Analiza cutiilor negre ale Airbusului PIA care s-a prăbuşit la Karachi urmează să începă marţi în Franţa

Publicat:

Analiza cutiilor negre ale avionului de tip Airbus aparţinând companiei Pakistan International Airlines (PIA) care s-a prăbuşit în urmă cu o săptămână într-un cartier rezidenţiale din Karachi urmează să înceapă marţi în Franţa, au anunţat sâmbătă anchetatorii, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Avionul Airbus A320 – la bordul căruia se aflau 99 de persoane şi dintre care 97 au murit – efectua o legătură internă de la Lahore la Karachi.


Citește și : Brazilia devansează Spania și urcă pe locul al cincilea în privinţa deceselor de COVID-19

Aeronava s-a prăbuşit în timpul aterizării, iar cauzele accidentului sunt necunoscute.

”Misiunea la locul prăbuşirii este pe punctul de a se încheia”, a anunţat pe Twitter Biroul francez de Anchete şi Analize pentru Securitatea Aviaţiei Civile (BEA).

Anchetatori francezi şi pakistanezi sunt aşteptaţi în Franţa, unde analiza înregistratorului de date de zbor (FDR) şi a celui a conversaţiilor din cockpit (CVR) urmează să înceapă la 2 iunie, a precizat BEA.

Potrivit reglementărilor internaţionale, BEA participă la anchetă pentru că aeronava – care a fost pusă în serviciu în urmă cu 15 ani – a fost concepută în Franţa.

Citește și : Trump: SUA încetează relaţia cu OMS

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.