Analiză – Trump, rănit, scapă unei tentative de asasinat

Publicat:

Analiză – Trump, rănit, scapă unei tentative de asasinat

Fostul preşedinte american Donald Trump, rănit la ureche, a scăpat sâmbătă de o tentativă de asasinat în timpul unui miting dintr-o campanie electorală care a fost dată peste cap de acest atac, comentează AFP.

Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a fost evacuat, cu faţa însângerată, după atacul armat de la Butler, în Pennsylvania (nord-est). Înainte ca agenţii de securitate să-l ducă într-o impozantă maşină neagră, el a ridicat pumnul în direcţia mulţimii, în semn de sfidare, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Atacatorul şi un trecător au fost ucişi, iar alţi doi spectatori au fost grav răniţi.

“Am fost lovit de un glonţ care mi-a străpuns vârful urechii drepte”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Preşedintele democrat Joe Biden, care urmează să se confrunte cu Donald Trump la alegerile din noiembrie, a declarat că a fost uşurat să afle că republicanul este aparent într-o stare bună de sănătate, condamnând în acelaşi timp “astfel de violenţe”. Joe Biden a vorbit cu Donald Trump, a precizat Casa Albă.

Imagini neverificate arată corpul presupusului atacator, întins pe acoperişul înclinat al unei clădiri joase de pe care a tras, provocând teroare şi panică în rândul spectatorilor.

La o conferinţă de presă de sâmbătă seara, FBI a confirmat că împuşcăturile au fost într-adevăr o “tentativă de asasinat”.

“Suntem aproape de identificarea” persoanei care l-a împuşcat pe Donald Trump, a declarat oficialul FBI Kevin Rojek într-o conferinţă de presă.

Oamenii legii au declarat că nu vor oferi detalii suplimentare.

Numeroşi martori au spus că l-au văzut pe atacator înainte de împuşcături şi au alertat poliţia din Butler, care a transmis că a “răspuns la o serie de relatări despre o activitate suspectă”, fără a face alte precizări.

Mitingul din Butler, Pennsylvania, a fost ultimul înainte de Convenţia Republicană care începe luni în Milwaukee, Wisconsin, şi la sfârşitul căreia Donald Trump urmează să fie nominalizat oficial drept candidat prezidenţial al Partidului Republican.

Echipa sa de campanie a confirmat sâmbătă seara că fostul preşedinte intenţionează să meargă la convenţie, după ce a fost supus unui examen medical la spital ca măsură de precauţie.

El a fost văzut coborând din avion fără ajutor, la câteva ore după ce a scăpat de tentativa de asasinat, conform unui video postat pe reţelele de socializare de directoarea sa adjunctă de comunicare.

Candidatul republican, care tocmai îşi începuse discursul cu una dintre tiradele sale obişnuite despre migranţi, acuzându-l pe Joe Biden că i-a lăsat să intre în ţară în masă, a fost imediat pus la pământ de agenţii Secret Service.

În public, au izbucnit strigăte de teroare, iar spectatorii s-au aruncat pe pământ. După câteva momente, Donald Trump s-a ridicat, cu părul în dezordine şi fără şapca roşie, înconjurat de agenţi. “Lăsaţi-mă să-mi iau pantofii”, a fost auzit spunând.

El a fost apoi escortat de pe scenă la maşina sa, ridicând pumnul în aer de mai multe ori în semn de sfidare, în uralele susţinătorilor săi.

“Este de necrezut că un astfel de act ar putea avea loc în ţara noastră”, a declarat Donald Trump pe Truth Social în orele care au urmat, cu riscul de a alimenta şi mai mult rivalităţile politice.

“Am ştiut imediat că ceva nu este în regulă, pentru că am auzit un fluierat, focuri de armă şi am simţit imediat cum glonţul îmi străpunge pielea”, a detaliat el.

“Mi-am dat seama în acel moment ce se întâmplă”, a adăugat Trump.

Serviciile secrete americane au transmis într-un comunicat că presupusul atacator “a tras mai multe focuri de armă în direcţia scenei dintr-o poziţie înaltă din afara mitingului” înainte de a fi “neutralizat” de agenţi.

Poliţia a confirmat că un spectator a fost ucis şi alţi doi grav răniţi, toţi bărbaţi adulţi.

Atacul a trimis unde de şoc în întreaga lume, liderii ONU, Marii Britanii, Israelului, Japoniei şi ai multor altor ţări exprimându-şi indignarea.

Joe Biden şi-a scurtat şederea la casa sa de pe plaja Delaware pentru a se întoarce la Washington. El va primi o actualizare de la serviciile de securitate duminică dimineaţă, a declarat Casa Albă.

Tentativa de asasinat a reaprins deja tensiunile politice, iar teoriile conspiraţiei de dreapta au inundat reţelele sociale.

Senatorul J.D. Vance, unul dintre presupuşii colegi de candidatură ai lui Donald Trump, a susţinut că “retorica” lui Joe Biden a “condus direct” la atacul lui Donald Trump.

Consecinţele acestui eveniment asupra campaniei ar putea fi imense.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În ultimele zile, atenţia s-a concentrat asupra îndoielilor cu privire la starea fizică şi mentală a lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, şi capacitatea sa de a-l înfrunta pe Donald Trump, de la dezbaterea lor din 27 iunie, marcată de performanţa dezastruoasă a candidatului democrat. Aproximativ douăzeci de congresmeni îi cer acum să demisioneze.

Biden a reiterat vineri la Michigan (nord) că rămâne în cursă.

El a primit, de asemenea, sâmbătă un sprijin puternic, de la personalitatea stângii americane Bernie Sanders care, într-un editorial din New York Times, le-a cerut democraţilor “să înceteze certurile”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.