Astăzi se împlinesc 34 de ani de la izbucnirea conflictului de pe Nistru, primul război post-sovietic în care Federația Rusă a intervenit pentru a-și conserva influența asupra fostelor republici sovietice, subliniază analistul Anatol Țăranu.
Războiul de pe Nistru a început oficial pe 2 martie 1992 și a durat cinci luni, lăsând în urmă peste o mie de morți, câteva mii de răniți și zeci de mii de refugiați. Conflictul nu a fost un simplu „conflict intern”, ci o confruntare interstatală, evidențiată de semnarea Acordului Elțin-Snegur la Moscova, la 21 iulie 1992, care a instituit prezența rusă în regiune și a suspendat războiul.
Țăranu arată că modelul testat în Transnistria a fost ulterior replicat în alte conflicte înghețate din spațiul post-sovietic, inclusiv în Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea și Donbas. „Actualul război din Ucraina nu este o ruptură, ci o continuitate. Invazia Rusiei din 2022 reprezintă faza deschisă a unei strategii începute în anii ’90”, afirmă expertul.
Op-edul subliniază lecția dură a istoriei: revanșismul imperial nu dispare de la sine și recidivează ori de câte ori contextul internațional și intern îi permite. Data de 2 martie 1992 simbolizează începutul unei epoci de confruntare strategică care continuă și astăzi, iar suveranitatea Republicii Moldova și a altor state post-sovietice rămâne vulnerabilă fără reacții ferme și solidaritate internațională.
Conflictul transnistrean, inițial parte a strategiilor de control ale Moscovei, a marcat începutul unui tipar geopolitic care continuă să influențeze stabilitatea regională în prezent.
