X

Anca Dragu: BNM implementează soluții de securitate eficiente în fața riscurilor cibernetice

Anca Dragu: BNM implementează soluții de securitate eficiente în fața riscurilor cibernetice

BNM implementează soluții de securitate eficiente în fața riscurilor cibernetice. Declarații în acest sens au fost lansate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, în cadrul Reuniunii Guvernatorilor Băncilor Centrale Francofone „Băncile centrale francofone în fața unor noi provocări: care sunt răspunsurile”, organizată la Bruxelles.

Reuniunea a inclus o sesiune despre securitatea cibernetică, fiind axată pe politicile și acțiunile băncilor centrale francofone pentru adaptarea rapidă la peisajul schimbător al amenințărilor cibernetice, potrivit jurnal.md.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

În discursul său, guvernatoarea BNM a accentuat atenția deosebită pe care o acordă Banca Națională securității cibernetice, în contextul amplificării amenințărilor hibride odată cu declanșarea războiului din Ucraina și a întețirii atacurilor asupra infrastructurii critice din țările regiunii, inclusiv Republica Moldova:

„BNM monitorizează continuu noile amenințări și potențiale riscuri care decurg din atacurile cibernetice și implementează soluții de securitate eficiente, în linie cu reglementările internaționale. La nivel de sector financiar, colaborăm cu instituții supravegheate care ne raportează imediat incidentele de securitate. Lucrăm activ cu ei pentru a identifica măsurile de gestionare a incidentelor și pentru a preveni reapariția acestora,” a declarat Anca Dragu.

Guvernatoarea BNM s-a referit, în context, la o serie de măsuri luate de BNM pentru adaptarea la schimbările emergente în domeniul securității cibernetice, menționând verificările de securitate pe mai multe nivele, în conformitate cu standardele și practicile internaționale, alinierea sectorului financiar la directivele europene privind sistemele și rețelele informaționale și reziliența operațională digitală, implementarea autentificării biometrice pentru zonele echipate cu echipamente critice și a autentificării duble pentru accesul de la distanță a persoanelor ș.a.

De asemenea, BNM promovează activ schimbul de informații cu privire la riscurile emergente, atacurile specifice domeniului financiar și expertiza necesară pentru gestionarea eficientă a acestor riscuri. Principalele grupuri internaționale din care face parte, în acest sens, BNM sunt Centrul de partajare și analiză a informațiilor privind serviciile financiare (FS-ISAC), grupul de bănci centrale Operational Security Situational Awareness Exchange (OSSAT), FMI, Banca Mondială, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) și Banca Reglementărilor Internaționale (BRI).

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Reuniunea Guvernatorilor Băncilor Centrale Francofone a fost găzduită la Bruxelles de guvernatorul Băncii Naționale a Belgiei, Pierre Wunsch, și François Villeroy de Galhau. Anca Dragu a participat la eveniment alături de guvernatorii băncilor centrale ale Luxembourg-ului, Tunisiei, Cambodgiei, Statelor Africii Centrale, precum și de reprezentanții Băncii Canadei și Băncii Centrale Europene (BCE).

Tags: Anca DraguBNM
Economie