X

Anca Dragu s-a apucat de curăţenie! BNM i-a pus pe liber pe toţi angajaţii inculpaţi în dosarul fraudei bancare

BNM i-a pus pe liber pe toţi angajaţii inculpaţi în dosarul fraudei bancare

Începând cu data de 31 ianuarie 2023, angajații Băncii Naţionale a Moldovei, care sunt inculpați în dosarul privind furtul miliardului deja au fost suspendați din funcție, a anunţat guvernatoarea BNM, Anca Dragu, răspunzând la întrebările instituțiilor mass-media din Republica Moldova în cadrul podcastului „Dă sens banilor”.

„În momentul în care un angajat este în conflict cu instituția, nu mai poate sta în instituție. Iar cadrul legal, cel din Moldova permite acest lucru. Repet, art.76 lit. g din Codul Muncii. Deci, nu se întâmplă o asemenea situație la nicio instituție – să ai un angajat care este inculpat, este în proces împotriva instituției și acela să aibă în continuare acces în instituție. Trebuie să înțelegem că vorbim despre principii”, a declarat Anca Dragu, răspunzând la o întrebare pusă de Mold-Street.com.

Citeşte şi: Cristina Gherasimov a depus jurământul de învestire în funcția de viceprim-ministră pentru integrare europeană – Stiripesurse.md

Pe de altă parte guvernatoarea îşi exprimă regretul pentru că s-a ajuns la o aşa situaţie şi susţine că se simte “destul de inconfortabil”, pentru că e vorba de oameni, dar subliniază necesitatea de a clarifica “niște principii”.

“Și, da, într-adevăr aceste măsuri ar fi trebuit să fie luate mai demult tocmai pentru a asigura această credibilitate a sistemului”, a mai afirmat Anca Dragu.

BNM i-a pus pe liber pe toţi angajaţii inculpaţi în dosarul fraudei bancare

Cât despre colaborarea cu instituțiile statului din domeniul aplicării legii, ea spune că este una foarte bună și deja BNM face o evaluare “a cadrului legal pentru a modifica legislația în vigoare astfel încât să fie posibilă protejarea martorilor, protejarea avertizărilor de integritate, dar și, clar, eliminarea celor care aduc atingere reputației sectorului bancar”.

Ea mai menţionează şi că atunci când vine vorba despre sectorul bancar, este necesară o abordarea europeană.

“Contează foarte mult pe principiul de reputație. Adică și legea este făcută așa încât nu aștepți decizia finală a instanței, ci din momentul în care o persoană ajunge să fie inculpată, mai ales într-un caz atât de răsunător, trebuie izolată, cel puțin suspendarea contractului”, mai afirmă Anca Dragu. 

Tags: Anca DraguBanca Națională a Moldovei (BNM)fraudă bancară
Categorii: Știrile zilei