Anchetă declanşată după ce liderul încarcerat al sârbilor din Bosnia Karadzic a participat prin telefon la un eveniment public

Publicat:

Un tribunal al ONU a ordonat efectuarea unei anchete după ce fostul lider politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzic ar fi participat la un eveniment public în Muntenegru, prin telefon, din celula în care se află într-un centru de detenţie din Olanda, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.

Incidentul a survenit la nici două luni după de Karadzic a fost condamnat la închisoare pe viaţă de Mecanismul pentru Tribunalele Penale Internaţionale (MTPI), cu sediul la Haga, pentru genocid şi crime de război comise în timpul războiului din Bosnia (1992-1995).


Citește și: Marea Britanie va organiza alegeri europarlamentare pe 23 mai

“În seara zilei de 3 mai, deţinutul se pare că a participat la un eveniment public (conferinţă, discuţie) la Podgorica, Muntenegru”, anunţă, într-un document oficial, grefierul MICT, Olufemi Elias.

Radovan Karadzic este deţinut în centrul de detenţie al ONU din Haga. El aşteaptă să fie transferat într-o închisoare situată în afara Olandei, unde îşi va ispăşi pedeapsa pentru rolul său în special în masacrul din Srebrenica, în timpul sângerosului război civil din Bosnia.

“Ofiţerul responsabil nu i-a dat deţinutului autorizaţia prealabilă pentru a utiliza mijloace de comunicare”, subliniază Elias, adăugând că “există motive rezonabile să se creadă că deţinutul ar fi comis o infracţiune”. Grefierul a ordonat comandantului unităţii de detenţie a ONU “să asculte şi să rezume” apelurile telefonice non-confidenţiale pe care Karadzic le-a dat în ultimele cinci zile.

Avocatul lui Karadzic, Peter Robinson, a confirmat pentru AFP că clientul său s-a alăturat sâmbătă unei discuţii publice desfăşurate la Podgorica. “Din ceea ce înţeleg, el a îndemnat la toleranţă” în problemele politice din regiune, incusiv în privinţa rolului NATO, care a intervenit în războiul din Bosnia, a declarat Robinson.

Citește și: Întâlnire Donald Trump-Viktor Orban la Washington, la 13 mai (Casa Albă)

Judecătorii MICT l-au condamnat în martie în apel pe Radovan Karadzic la închisoare pe viaţă pentru “anvergura şi cruzimea sistematică” a crimelor sale în timpul războiului din Bosnia, înăsprind pedeapsa sa iniţială de 40 de ani de detenţie.

În aprilie, judecătorii au respins o ultimă cerere a apărării pentru o revizuire în apel a sentinţei pronunţate împotriva fostului lider politic al sârbilor din Bosnia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.