Ancheta din cazul asasinării primarului din Gdansk scoate la iveală detalii halucinante: Șeful companiei de securitate a fost arestat

Responsabilul serviciului de securitate în timpul festivităţii în cursul căreia primarul din Gdansk a fost înjunghiat a fost reţinut, a anunţat luni parchetul polonez, care îi reproşează că a făcut “declaraţii false” privind circumstanţele atacului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dariusz S. (legea poloneză interzice publicarea numelui persoanei reţinute – n.r.) a transmis poliţiei o plachetă de identificare ‘Media’ pentru a masca neglijenţele în organizarea securităţii în cursul evenimentului”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Gdansk, Grazyna Wawryniuk.

Citește și: Turcia se autopropune să facă ‘ordine’ într-o provincie din Siria

Însă, conform primelor rezultate ale anchetei, agresorul, Stefan W., inculpat pentru uciderea primarului Pawel Adamowicz, “nu purta acest tip de plachetă în momentul comiterii actului său”, a precizat ea.

Dariusz S., care a fost arestat la domiciliul său, este de asemenea suspectat că l-a împins pe unul dintre subordonaţii de la firma de pază să facă declaraţii false, a adăugat purtătoarea de cuvânt. El riscă o pedeapsă care poate ajunge până la opt ani de închisoare.

În ceea ce îl priveşte, Stefan W., arestat imediat fără a opune rezistenţă, riscă pedeapsa de închisoare pe viaţă. El respinge acuzaţiile care i se aduc.

La 13 ianuarie, acest locuitor din Gdansk, în vârstă de 27 de ani, proaspăt ieşit din închisoare, unde a stat peste cinci ani pentru spargeri de bănci, a urcat, înarmat cu un cuţit, pe scena de unde Pawel Adamowicz prezenta rezultatele unei mari colecte organizate de o organizaţie de caritate pentru a ajuta spitalele pentru copii.

Citește și: Londra lansează o aplicație mobilă pentru reședința britanică

Mama agresorului a informat poliţia înainte de ieşirea sa din închisoare că fiul său este periculos şi că avea planuri de a comite un act spectaculos pentru a se răzbuna pentru condamnarea sa, pe care o considera nedreaptă.

Dar se pare că acest avertisment nu a dus la nicio acţiune din partea poliţiei.

Sâmbătă, Polonia şi-a luat rămas bun de la primarul din Gdansk în cursul unei ceremonii emoţionante care a adunat zeci de mii de persoane, întrebându-se în acelaşi timp dacă nu cumva discursul urii extrem de prezent în politică nu a influenţat gestul atacatorului.

Tags: crimaGdanskPawel AdamowiczPoloniaprimar
Categorii: Diaspora