Anchetă în Bulgaria cu privire la moartea unei studente franceze

Publicat:

În Bulgaria are loc o anchetă cu privire la moartea unei studente franceze în vârstă de 23 de ani, găsită spânzurată în centrul oraşului Loveci, la nord-est de Sofia, la 2 noiembrie, informează duminică AFP citând o sursă din poliţie, potrivit Agerpres.

Tânăra, care se afla în Bulgaria în cadrul programului Erasmus, a fost găsită într-un pasaj în apropiere de sediul administraţiei regionale, în plin centrul oraşului, după ce în ajun petrecuse cu nişte prieteni într-o discotecă locală.


Citește și : Peste 70 de lideri internaționai au participat la celebrarea Centenarului Armistiţiului

Un responsabil local din La Mailleraye-sur-Seine, lângă Rouen (nord), unde trăieşte familia tinerei, a menţionat că studenta era cunoscută ca fiind “dinamică şi deloc depresivă”.

Tânăra studia sociologia la Besancon şi în septembrie plecase pentru un an la Universitatea din Sofia, în cadrul programului de schimburi universitare Erasmus.

Parchetul din Loveci a anunţat că a lansat o anchetă privind un posibil omor sau suicid.

Citește și : Putin şi Trump s-au salutat şi şi-au dat mâna înainte de comemorarea Armistiţiului (TV)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.