Anchetă în Finlanda cu privire la decontarea meselor în familie ale premierului Sanna Marin

Publicat:

Poliţia finlandeză a deschis vineri o anchetă preliminară pentru a stabili dacă notele de cheltuieli prezentate spre decontare de premierul Sanna Marin pentru mese luate în familie sunt sau nu legale, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Sanna Marin trebuie să facă faţă unei polemici de când tabloidul Iltalehti a dezvăluit marţi că tânăra şefă a guvernului de centru-stânga a decontat câte 300 de euro pe lună pentru costurile meselor de mic dejun luate în familie în timp ce se află la reşedinţa oficială de la Kesaranta.


Citește și : O poliţistă din Franţa, ATACATĂ cu cuţitul (VIDEO)! Starea ei este critică!

Răspunzând acuzelor opoziţiei, care a profitat de această ocazie, Sanna Marin (35 de ani) a subliniat că predecesorii săi au beneficiat şi ei de astfel de decontări.

‘Nu am cerut să beneficiez de acest avantaj ca prim-ministru, nici nu am fost implicată în decizia în această privinţă’, a explicat ea vineri pe Twitter.

Experţi citaţi de presa finlandeză au sugerat că folosirea de fonduri publice pentru achitarea dejunurilor premierilor ar putea să contravină dreptului finlandez.

‘Prim-ministrul a decontat anumite mese, chiar dacă formularea legii cu privire la remuneraţiile ministeriale nu pare să permită aşa ceva’, a explicat poliţia într-un comunicat.

Potrivit supraintendentului Teemu Jokinen, ancheta va viza însă deciziile unor responsabili din cabinetul Sannei Marin şi ‘nu este legată de prim-ministru şi de activităţile sale oficiale’.

Cu două săptămâni înaintea alegerilor locale, şefa guvernului a salutat deschiderea anchetei şi a anunţat că va renunţa la decontarea sumelor pe perioada investigaţiei.

Citește și : Guvernul japonez PRELUNGEŞTE starea de urgenţă

Aflată la putere din decembrie 2019, Sanna Marin se bucură de un nivel ridicat de încredere din partea opiniei publice datorită modului în care a gestionat epidemia COVID-19, Finlanda fiind una din ţările cel mai puţin afectate din Europa.

Sondajele înaintea alegerilor municipale din 13 iunie lasă însă să se întrevadă o creştere a opoziţiei, mai ales a partidului Finlandezii, de extremă dreapta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.