Anchetă internă în cadrul organizaţiei One Campaign privind acuzații de hărţuire sexuală și comportament abuziv

Publicat:

O anchetă internă a dezvăluit existenţa mai multor cazuri de comportament abuziv şi hărţuire sexuală în cadrul organizaţiei One Campaign cofondată de Bono, solistul trupei U2.

Problemele au fost depistate la nivelul conducerii filialei din Johannesburg, între anii 2011 şi 2015, scrie The Hollywood Reporter, potrivit news.ro .


Înfiinţată în 2004, activitatea organizaţiei nonprofit este concentrată pe lupta împotriva sărăciei şi prevenirea bolilor, mai ales în Africa.

Citește și : Vladimir Putin nu are nicio intenţie de a schimba Constituţia pentru a rămâne la putere

Într-o scrisoare adresată membrilor şi publicată online, vineri, Gayle Smith, CEO al organizaţiei, a transmis că între anii 2011 şi 2015 mai mulţi membri ai echipei din Africa de Sud au fost mustraţi, subestimaţi şi batjocoriţi de conducere.

Angajate ale organizaţiei au spus anchetatorilor că unul dintre supervizori le-a folosit ca animatoare la petrecerile pe care ea le dădea acasă la final de săptămână.

În plus, o angajată a susţinut că un membru al conducerii a făcut mai multe remarci sexiste şi comentarii sugestive despre ea unui oficial al guvernului şi că a fost retrogradată după ce a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu demnitarul.

Smith, care s-a alăturat organizaţiei în martie 2017, a spus că One Campaign a aflat despre aceste cazuri după ce angajaţii, care au părăsit posturile între timp, au făcut dezvăluiri pe reţelele de socializare în luna noiembrie a anului trecut.

La acel moment a fost iniţiată şi ancheta internă.

Acuzaţiile de hărţuire sexuală sunt, până acum, neconfirmate, a mai scris Smith, dar a subliniat că organizaţia nu minimizează nicio reclamaţie.

A fost dovedit că angajaţii erau jigniţi, cu termeni precum „idiot”, „prost” şi „inutil”, dar şi că managerii au fost înştiinţaţi de aceste probleme prin e-mail-uri trimise de departamentul Resurse Umane, însă nu au reuşit să le pună capăt.

Smith a spus că vor fi luate toate măsurile pentru ca asemenea lucruri să nu mai existe vreodată în organizaţie şi a declarat într-un interviu acordat AP că angajaţii care au făcut acuzaţiile şi cei din conducere implicaţi nu mai lucrează pentru One Campaign.

Un purtător de cuvânt al organizaţiei a spus că Bono a fost înştiinţat de descoperirile făcute în noiembrie, la scurtă vreme după ce foştii angajaţi au început să facă mărturisiri online.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026

Votat în prima lectură: Mijloacele de transport din stânga Nistrului, fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârșitul anului 2026 Mijloacele de transport din stânga...

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.