Anchetă la BERD după acuzaţii că preşedintele băncii a obţinut informaţii personale ale unor directori

Publicat:

Mai multe state membre ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au cerut anchetarea preşedintelui băncii, Suma Chakrabarti, după acuzaţii privind colectarea de date personale ale unor directori, arată un document consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Mai mulţi membri ai consiliului director au formulat în 29 mai o reclamaţie împotriva preşedintelui. Reclamanţii, reprezentând unele din guvernele celor 67 de state acţionare ale băncii, s-au adresat directorului pentru conformitate, afirmă patru surse ale agenţiei Reuters, care în momentul respectiv aveau funcţii de directori în BERD.


Citește și : Judecătorul Brett Kavanaugh a primit vot favorabil în Senatul Statelor Unite

“Preşedintele şi membrii Comitetului Executiv au instituit aparent o practică repetitivă care implică colectarea de informaţii sensibile şi personale privind membri ai Consiliului de Administraţie”, au scris “mai mulţi membri ai consiliului şi acţionari îngrijoraţi”, care nu şi-au dezvăluit identitatea.

Reclamaţia precizează că în 3 şi 4 mai, unii membri ai consiliului de administraţie au primit anonim documente care conţineau copii ale corespondenţei prin e-mail între preşedintele Chakrabarti şi comitetul executiv, precum şi extrase din alte rapoarte bancare oficiale. În unele documente se folosea un limbaj “nepoliticos, lipsit de etică şi peiorativ”. Pe baza acestora, se pare că au ajuns la comitetul executiv informaţii medicale sensibile despre un director, fără consimţământul acestuia. Un alt director a fost influenţat “colectiv şi cu bună-ştiinţă” de către comitetul executiv pentru a întârzia o decizie strategică; într-un alt caz, acelaşi comitet “a planificat şi a luat măsuri” pentru a influenţa componenţa unor comitete influente din cadrul băncii.

Sursele agenţiei Reuters susţin că ulterior s-a deschis o anchetă externă, iar una din surse precizează că reclamaţia a fost depusă de reprezentanţii a şapte guverne. Două din surse afirmă că ancheta a fost încredinţată firmei de avocatură Lenz & Staehelin din Elveţia. Reuters nu a reuşit să obţină o reacţie din partea acesteia.

Citește și : Trump îl acuză pe Soros de finanţarea militanţilor anti-Kavanaugh

Preşedintele BERD nu a răspuns întrebărilor agenţiei. Într-o scrisoare trimisă consiliului director al băncii pe 4 mai, el arăta că a aflat despre scurgerea de informaţii. Directorul pentru comunicare, Jonathan Charles, a refuzat să confirme sau să infirme existenţa anchetei sau a documentelor de la care a pornit.

BERD a fost fondată de comunitatea internaţională în 1991, pentru a sprijini fostele state socialiste din estul Europei în tranziţia către economia de piaţă. În prezent, banca investeşte circa 10 miliarde de euro anual în aproape 40 de ţări. Suma Chakrabarti a fost numit la conducerea BERD în 2012, la propunerea guvernului Regatului Unit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.