X

Anchetă pentru OMOR după moartea a 39 de migranţi într-un incendiu produs în Mexic

O anchetă pentru “omor” a fost deschisă în Mexic unde opt persoane au fost identificate ca fiind presupuse responsabile pentru moartea a 39 de migranţi într-un centru de detenţie din Ciudad Juarez, la frontiera cu Statelor Unite, au informat miercuri autorităţile mexicane, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Niciunul dintre funcţionari, niciunul dintre poliţiştii de securitate privată nu a luat nicio măsură pentru a deschide uşa migranţilor care se aflau înăuntru unde era un incendiu”, a declarat procurorul specializat în drepturile omului Sara Irene Herrerias Guerra într-o conferinţă de presă, a doua zi după incident.

Citeşte şi: Şapte persoane, între care un turc şi un bulgar, închise în Belgia cu privire la ‘posibile atentate teroriste’

A fost deschisă o anchetă pentru “omor” şi “vătămare”, a adăugat ea, fără a exclude alte infracţiuni.

Au fost identificaţi opt presupuşi responsabili, a adăugat ministrul securităţii publice, Rosa Icela Rodriguez.

Sunt trei agenţi ai Institutului naţional pentru migraţie şi cinci membri ai unei companii private de securitate, a detaliat ea.

Cel puţin patru mandate de arestare vor fi solicitate de la judecători chiar de miercuri, a precizat procurorul.

Magistratul a confirmat autenticitatea unei înregistrări video de 32 de secunde difuzată de mai multe media, printre care AFP. “Acest videoclip face parte din dosarul anchetei”, a declarat ea.

Această înregistrare a camerelor de supraveghere arată începutul incendiului din cursul nopţii de luni spre marţi. În spatele gratiilor, în fum, un bărbat loveşte cu piciorul într-o uşă închisă, în timp ce altul pare să pună o saltea pe podea.

În prim plan, de cealaltă parte a celulei, trei agenţi, dintre care doi în uniformă, se retrag întorcându-le spatele, fără a le acorda ajutor.

Preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador a dat asigurări că nu va exista “nicio impunitate” în tragedia de la centrul de detenţie din Ciudad Juarez.

“Nu vom ascunde nimic şi nu va exista impunitate”, a declarat Andrés Manuel Lopez Obrador.

Citeşte şi: Beijingul ameninţă Taiwanul, din cauza vizitei preşedintelui taiwanez în SUA – Black News

Iniţial, preşedintele mexican estimase că migranţii au declanşat incendiul cu saltele într-o mişcare de “protest”.

“Presupunem că au aflat că vor fi expulzaţi, mutaţi”, a declarat el marţi, la câteva ore după această tragedie, fără precedent în facilităţile pentru migranţi din Mexic. 

Tags: Andres Manuel Lopez ObradorCiudad JuarezmexicmigrantiRosa Icela RodriguezSara Irene Herrerias Guerra
Categorii: Știrile zilei