X

Anchetatorii au găsit şi cea de-a două cutie neagră a avionului prăbuşit în Pakistan

Echipele de căutare au găsit joi şi a doua cutie neagră a Airbus A320, aparţinând Pakistan International Airlines, care s-a prăbuşit vineri la Karachi, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei aeriene, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Echipamentul găsit este aparatul de înregistrat vocile din cockpit (CVR), care înregistrează discuţiile dintre piloţi şi zgomotele din avion, mai ales eventualele alarme.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

Avionul Airbus A320 al Pakistan International Airlines (PIA), care efectua un zbor între Lahore şi Karachi, s-a prăbuşit peste mai multe case în a doua tentativă de a ateriza, 97 din cele 99 de persoane aflate la bord decedând, printre care opt membri ai echipajului.

”Căutările s-au reluat în această dimineaţă şi CVR-ul a fost găsit îngropat între resturi”, a declarat Abdullah H. Khan, purtător de cuvânt al companiei PIA.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

Potrivit acestuia, recuperarea CVR-ului va avea o contribuţie importantă la anchetă.

Cealaltă cutie neagră, aparatul de înregistrat datele despre zbor (FDR), fusese deja găsit şi transmis anchetatorilor pakistanezi, conform unei declaraţii făcute sâmbătă seară de către directorul general al companiei PIA, Arshad Malik. 

Tags: Abdullah H. KhanAirbus A320aparatul de înregistrat datele despre zbor (FDR)aparatul de înregistrat vocile din cockpit (CVR)avion prabusitcutie neagrăKarachilahorepakistanPakistan International Airlines (PIA)
Categorii: Știrile zilei