X

Andrea Bocelli RIDICĂ VOCEA la guvernul italian – VIDEO

Tenorul italian Andrea Bocelli a criticat luni vehement modul în care guvernul ţării sale gestionează criza coronavirusului, declarând că s-a simţit umilit în urma impunerii stării de carantină şi îndemnându-şi compatrioţii să nu mai respecte restricţiile aflate încă în vigoare, informează Reuters, potrivit agerpres.

Declaraţiile sale, făcute la o conferinţă organizată în Senatul Italiei, sunt surprinzătoare, întrucât artistul orb, în vârstă de 61 de ani, un superstar al muzicii clasice, a devenit un veritabil simbol al unităţii naţionale la apogeul perioadei de carantină, când, în Duminica Paştelui, a cântat în Domul din Milano, fără public, în cadrul unui recital solo transmis în direct pe internet şi intitulat “Muzică pentru speranţă”.

Citește și: Hanna a făcut DEZASTRU în Mexic (VIDEO)! Doi oameni au murit și patru sunt dispăruți

“M-am simţit umilit şi insultat. Nu am putut să ies din casă, deşi nu comisesem nicio infracţiune”, a declarat Andrea Bocelli în timpul acelei conferinţe, la care au participat mai mulţi politicieni din opoziţie, inclusiv Matteo Salvini, liderul partidului de extrema-dreaptă Liga, care a criticat guvernul condus de prim-ministrul Giuseppe Conte pentru felul în care a gestionat criza coronavirusului.

Carantina naţională a început în Italia în prima parte a lunii martie şi a fost relaxată în etape după trei luni.

Andrea Bocelli a dezvăluit că nu a respectat restricţiile din timpul perioadei de izolare la domiciliu: “Pentru că nu consideram că era corect sau sănătos ca eu să stau în casă la vârsta mea”. Artistul a mai spus că nu crede că situaţia sanitară este atât de gravă pe cât spun autorităţile, deoarece nu cunoaşte nicio persoană care a trebuit să fie internată la terapie intensivă.

Potrivit Reuters, peste 35.000 de italieni au murit din cauza noului coronavirus.

Citește și: Donald Trump a anunțat numele noului ambasador american în Germania

Restricţiile ce vizează distanţarea socială şi purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise, precum magazinele, sunt în continuare în vigoare în Italia, iar Andrea Bocelli pare să încurajeze publicul la nesupunere civilă.

“Haideţi să refuzăm să respectăm această dispoziţie. Haideţi să citim cărţi, să ne plimbăm, să facem cunoştinţă, să vorbim, să dialogăm”, a adăugat artistul italian.

Tags: Andrea BocellicarantinacoronavirusGiuseppe ConteitaliaMatteo Salvinirestricțiiroma
Categorii: Diaspora