X

Andrzej Duda cere din nou reparaţii din partea Germaniei la comemorarea a 85 de ani de la invadarea Poloniei

Andrzej Duda cere din nou reparaţii din partea Germaniei la comemorarea a 85 de ani de la invadarea Poloniei

Preşedintele polonez Andrzej Duda, care a susţinut un discurs duminică la cea de a 85-a comemorare a invadării Poloniei de Germania, a cerut din nou compensaţii din partea Germaniei pentru pagubele suferite în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, relatează dpa.

„Iertarea şi recunoaşterea vinei sunt una, reparaţiile pentru pagube sunt alta”, a spus Duda în micul oraş polonez Wielun, care la momentul respectiv se afla în apropierea frontierei germano-poloneze.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

„Iar chestiunea nu a fost încă rezolvată”, a spus el.

Invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939 este considerată începutul celui de Al Doilea Război Mondial.

Deşi prima bătălie este considerată cea de la Westerplatte, Wielun a fost bombardat de aviaţia germană înainte, un atac soldat cu circa 1.200 de morţi în rândul civililor.

Duda provine din rândurile partidului conservator Lege şi justiţie (PiS), care a condus Polonia între 2015 şi 2023. În această perioadă a deteriorat grav relaţiile cu Berlinul prin retorica sa anti-germană şi a solicitat reparaţii totale de 1,3 trilioane de euro.

Totuşi, nici pentru pentru actualul guvern de centru-dreapta al premierului Donald Tusk, care conduce ţara din decembrie, chestiunea reparaţiilor din Al Doilea Război Mondial nu este una la care să se fi renunţat definitiv.

La consultările guvernamentale germano-polone de la începutul lui iulie, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit despre ajutor pentru victimele ocupaţiei germane în Polonia, deşi nu a furnizat cifre concrete.

Între timp, Tusk a reamintit evenimentele de la Westerplatte, din apropiere de Gdansk, în primele ore ale zilei de 1 septembrie 1939, când nava militară germană SMS Schleswig-Holstein a ajuns la Danzig.

Nava germană a început să tragă asupra unui depozit de muniţie al armatei poloneze la ora locală 04.45.

Astăzi, războiul vine din est, a spus Tusk, referindu-se la războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

„Astăzi nu spunem: niciodată război. Astăzi trebuie să spunem: niciodată iarăşi singuri. Niciodată în istorie Polonia nu mai trebuie să reziste singură agresiunii unuia sau altuia dintre vecinii săi”, a spus Tusk.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a subliniat, într-o postare pe X, reconcilierea dintre Germania şi Polonia în ultimele decenii. „Este responsabilitatea şi datoria noastră să ne trăim prietenia în inima Europei datorită conştientizării trecutului nostru”, a scris ea (Agerpres)

Tags: al Doilea Război MondialAndrzej Dudagermania
Externe