
wikipedia
Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a declarat joi că Polonia şi România au poziţii convergente în ceea ce priveşte păstrarea la acelaşi nivel în viitorul buget al UE a fondului de coeziune şi a politicii agricole comune, potrivit agerpres.
“Poziţiile noastre în această privinţă sunt convergente. Este vorba despre felul în care ar trebui să se păstreze fondul de coeziune în acelaşi fel, şi păstrarea fondului pentru agricultură. Vom lupta ca aceste fonduri să fie păstrate la un nivel cât mai susţinut”, a spus Andrzej Duda, la conferinţa comună cu preşedintele Klaus Iohannis.
Citește și : Vladimir Putin: Trupele ruse se vor afla în Siria atâta vreme cât Moscova ‘va avea acolo un interes’
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, începând de joi, o vizită bilaterală în Republica Polonă, la invitaţia omologului său polonez, urmând ca vineri să coprezideze Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9) alături de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, informează Administraţia Prezidenţială.
This post was last modified on 07/06/2018 21:04 21:04