X

Andrzej Duda: Varşovia se opune unor noi concesii făcute Comisiei Europene

Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat că se opune unor noi concesii făcute Comisiei Europene, care blochează fonduri europene importante din cauza preocupărilor privind independenţa justiţiei în Polonia, transmite duminică AFP, potrivit agerpres

“Nu voi mai oferi niciun răspuns la sugestiile celeilalte părţi”, a declarat Duda într-un interviu care va apărea luni în săptămânalul Sieci şi din care au fost publicate sâmbătă extrase de către portalul wpolityce.pl, apropiat conservatorilor naţionalişti la putere.

Citește și : Zelenski nu întrevede nicio disponibilitate din partea Moscovei de a negocia pacea

“Din câte ştiu, am îndeplinit toate condiţiile pentru a primi fondurile din planul de relansare”, a subliniat Duda. Este vorba despre circa 35 de miliarde de euro menite să remedieze consecinţele pandemiei de coronavirus.

Varşovia a efectuat câteva modificări la reformele sale din justiţie pentru a răspunde oficial criticilor Bruxellesului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dar aceste schimbări nu au fost considerate suficiente de Comisia Europeană pentru a asigura independenţa judecătorilor faţă de puterea politică.

Întrebat despre o eventuală flexibilizare a poziţiei poloneze, Duda a considerat această abordare inoportună. “Nu cred că un nou pas în direcţia aşteptărilor celeilalte părţi poate da rezultate. Consider că partea poloneză a manifestat prea multă bunăvoinţă”, a apreciat el.

Citește și : Barajele rutiere ridicate ridicate de susţinătorii lui Bolsonaro în Brazilia au dispărut

În fine, Duda a considerat că “tabăra liberală de stânga, ai cărei reprezentanţi sunt majoritari în Comisie, vrea să provoace cu orice preţ o schimbare de putere în Polonia”.

Tags: Andrzej DudabruxellesCJUEPolonia
Categorii: Diaspora