X

Angajaţii Emirates vor fi vaccinaţi ani-COVID

Grupul Emirates a anunţat luni demararea unui program de vaccinare împotriva noului tip de coronavirus în rândul personalului său cu sediul în Emiratele Arabe Unite (EAU), personal cifrat la zeci de mii de angajaţi, informează AFP, potrivit agerpres.

“Campania de vaccinare a început lunea aceasta, prioritate având angajaţii din prima linie, în special personalul navigant, piloţii şi alţi angajaţi”, a anunţat grupul Emirates într-un comunicat.

Citeşte şi: Australia NU crede în vaccin şi rămâne ÎNCHISĂ tot anul 2021

Programul este destinat să “menţină sănătatea şi starea de bine a angajaţilor”, şi-a exprimat mulţumirea compania-mamă a grupului cu sediul la Dubai, precizând că vaccinurile ce vor fi administrate sunt cele ale alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech şi ale companiei chineze Sinopharm.

Potrivit site-ului german de date Statista, EAU se clasează imediat după Israel în ceea ce priveşte procentul populaţiei vaccinate. Cu aproape 1,9 milioane de doze administrate, ţara a vaccinat în jur de 14% din populaţia sa de 10 milioane de locuitori.

Grupul Emirates şi-a reluat în linii mari activităţile după paralizia transportului aerian mondial, în condiţiile în care Dubai îşi păstrează frontierele deschise pentru turiştii care fug de carantina impusă în alte ţări ale lumii.

Compania a suferit de pe urma pandemiei de COVID-19, cu primele sale pierderi semestriale în ultimele trei decenii, anunţate la sfârşitul lui 2020.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că vrea să-l reducă la tăcere pe Alexei Navalnîi

Emirates, care exploatează o flotă de 270 de aeronave mari, a anunţat că numărul de angajaţi ai grupului, care include şi alte activităţi legate de transportul aerian printre care reparaţiile şi serviciile la sol, a fost redus cu 24%, până la 81.334 în 30 septembrie 2020.

Înainte de criza mondială, Emirates deserveau o reţea mondială ce acoperea peste 158 de destinaţii în 84 de ţări.

Tags: coronaviruscovid-19Emiratele Arabe Unite (EAU)EmiratesPfizer/BioNTechSinopharmvaccin
Categorii: Sinteze