X

Angela Merkel a fost PĂCĂLITĂ de farsori ruşi

Un celebru duet de farsori ruşi susţine că a reuşit să o păcălească pe fostul cancelar german Angela Merkel şi să o facă să vorbească despre războiul din Ucraina, dând publicităţii luni extrase din această presupusă discuţie, potrivit DPA şi agerpres.

Biroul Angelei Merkel din Berlin a confirmat că fostul cancelar, care a părăsit funcţia la sfârşitul anului 2021, a fost într-adevăr contactată.

Citeşte şi: Vizită SURPRIZĂ a lui Biden la Kiev – VIDEO – Black News

‘Pot să confirm o convorbire telefonică cu un interlocutor care s-a dat drept fostul preşedinte (ucrainean) Petro Poroşenko’, a declarat un purtător de cuvânt al lui Merkel pentru DPA.

Cei doi farsori ruşi, cu numele de Vovan (Vladimir Kuzneţov) şi Lexus (Aleksei Stoliarov), sunt cunoscuţi pentru faptul că păcălesc lideri mondiali şi celebrităţi dându-se drept alţi oficiali în cadrul unor convorbiri telefonice. Ei sunt consideraţi ca fiind apropiaţi de guvernul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Biroul lui Merkel a precizat într-un comunicat că apelul telefonic a avut loc în 12 ianuarie şi a beneficiat de traducere din partea Ministerului de Externe german.

Citeşte şi: Preşedintele Ucrainei spune că ruşii au suferit pierderi ‘extraordinar de semnificative’ – Black News

În comunicat se mai spune că Angela Merkel a informat Ministerul de Externe german despre impresiile sale cu privire la această convorbire telefonică.

Merkel a discutat frecvent cu Poroşenko în timpul mandatului său. Poroşenko, 57 de ani, s-a aflat la conducerea Ucrainei între 2014 şi 2019, fiind succedat în funcţie de actualul preşedinte Volodimir Zelenski.

Tags: Angela MerkelLexus (Aleksei Stoliarov)Petro PoroşenkoVladimir PutinVolodimir ZelenskiVovan (Vladimir Kuzneţov)
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina