X

Angela Merkel a primit premiul Nansen al ONU pentru refugiaţi

Fostul cancelar german Angela Merkel (2005-2021) a obţinut marţi premiul Nansen al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), pentru hotărârea sa de a primi solicitanţi de azil atunci când se afla la conducerea executivului de la Berlin, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Reamintind că Germania a primit peste 1,2 milioane de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2015 şi 2016, în perioada de vârf a crizei migranţilor alimentate în special de războiul din Siria, comitetul de selecţie al UNHCR a salutat ”leadershipul, curajul şi compasiunea” fostului cancelar german.

Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

La acea vreme, Angela Merkel, care a condus Germania timp de 16 ani, a considerat că situaţia ”este un test pentru valorile noastre europene cum rar a mai fost”, ea evocând ”un imperativ umanitar”.

Şeful UNHCR, Filippo Grandi, a salutat hotărârea fostei lidere germane de a proteja solicitanţii de azil şi de a apăra drepturile omului şi principiile umanitare.

”Ajutând peste un milion de refugiaţi să supravieţuiască, Angela Merkel a dat dovadă de un mare curaj moral şi politic. A fost un real leadership făcând apel la compasiunea noastră a tuturor, rămânând fermă în faţa celor care predicau teama şi discriminarea”, a declarat Filippo Grandi într-un comunicat.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Atribuit în fiecare an, premiul Nansen a fost creat în 1954 în onoarea primului Înalt Comisar al ONU pentru Refugiaţi, exploratorul arctic norvegian Fridtjof Nansen (1861-1930), pentru a recompensa realizările excepţionale în domeniul umanitar.

Angela Merkel va primi premiul, ce include 150.000 de dolari, în cadrul unei ceremonii la Geneva, pe 10 octombrie.

Tags: Angela MerkelberlinNansenONUrefugiatiUNHCR
Categorii: Diaspora