Angela Merkel cere ‘bunăvoinţă’ pentru a reuşi formarea unei coaliţii guvernamentale

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a cerut duminică ‘bunăvoinţă’ şi deschidere către compromis pentru a se putea avansa în discuţiile dintre blocul ei conservator, liberali şi Verzi, singura opţiune pe care o are pentru a obţine al patrulea mandat de cancelar în urma rezultatului alegerilor din 24 septembrie, relatează agenţiile EFE şi Reuters. 

‘Se poate să reuşim. Cu bunăvoinţa tuturor, trebuie să fie posibil’, a spus Angela Merkel înaintea unei noi întâlniri în vederea formării unei coaliţii care să-i asigure o majoritate parlamentară.


Ea a folosit cu prudenţă cuvântul ‘compromis’, la fel ca lidera Verzilor, Katrin Goering-Eckardt, şi liberalul Christian Lindner, în timp ce liderul aripii conservatoare bavareze, Horst Seehofer, a subliniat că, după trei săptămâni de discuţii în care nu s-au înregistrat progrese notabile, a sosit momentul ‘deciziilor’.

Cele trei părţi au însă abordări divergente la numeroase capitole, începând de la politica de primire a refugiaţilor şi până la protecţia mediului, dar şi politica externă, cea fiscală sau integrarea zonei euro.

Întâlnirea de duminică are loc la iniţiativa Angelei Merkel, care a denumit-o întâlnire ‘între egali’, ea sperând să fie găsite soluţii pentru atenuarea divergenţelor, astfel încât să se poată trece la faze negocierilor formale, care de asemenea ar putea dura mult timp.

Dificultăţile întâmpinate de Angela Merkel în formarea unui nou guvern se traduc şi într-o scădere a sprijinului popular faţă de conservatori. După ce la scrutinul din 24 septembrie blocul CDU/CSU (Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială) a obţinut un procent de numai 32,9%, cel mai mic din anul 1949, un sondaj publicat de ziarul Bild am Sonntag arată că, dacă acum ar avea loc din nou alegeri, conservatorii ar obţine şi mai puţine voturi, respectiv circa 30%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV Warner TV îl sărbătoreşte pe actorul şi regizorul american Robert De Niro, care împlineşte...

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.